Guvernul german îndeamnă cetăţenii să privească la Ucraina pentru a realiza importanţa UE şi să voteze
‘Avem nevoie de o participare puternică astfel încât ştacheta pe care trebuie să o atingă partidele populiste şi naţionaliste să fie cât mai sus posibil’, a declarat şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier în faţa presei. Evocând îndelung conflictul ucrainean şi criza din zona euro, el a subliniat că nu este ‘absolut deloc momentul pentru un vot sancţiune’ şi avem nevoie ‘de un PE operaţional într-o perioadă când Europa trebuie să fie mai vizibilă’.
Şi cancelarul Merkel a folosit argumentul crizei din Ucraina pentru a arăta importanţa Uniunii Europene ca spaţiu de pace şi stabilitate. ‘Prin votul lor, cetăţenii pot face în aşa fel încât copiii lor să trăiască în pace, libertate şi prosperitate’, a punctat ea într-un interviu acordat publicaţiei Passauer Neue Presse.
După ce Curtea Constituţională germană a suprimat pragul electoral de 3% la alegerile europarlamentare (dar l-a menţinut pe cel de 5% pentru alegerile interne), la scrutinul european de duminică eurodeputaţii germani vor fi aleşi pe baza unui sistem proporţional pur, doar în funcţie de numărul de voturi obţinut de formaţiunile lor.
În consecinţă, noua formaţiune germană AfD, ce militează pentru eliminarea monedei euro, speră să obţină cel puţin 6 din cele 96 de locuri de locuri alocate Germaniei în Parlamentul European (PE), în timp ce formaţiunea neonazistă NPD estimează şi ea că ar putea obţine cel puţin un loc.