Guvernul german intenţionează să îşi reducă participaţia de 16,5% pe care o deţine la Commerzbank

04 09. 2024
csm_commerzbank_frankfurt_slideshow3_a195738ebb

Agenţia care se ocupă de finanţele statului german, care gestionează participaţia de aproximativ 16,5% din acţiunile Commerzbank, şi-a anunţat planurile marţi seară, după închiderea bursei. Agenţia nu a precizat cât de multe acţiuni va vinde şi nici când anume va vinde. Participaţia deţinută de guvernul de la Berlin la a doua mare bancă din Germania este evaluată la aproximativ 2,5 miliarde euro.

La fel ca şi alte bănci europene, Commerzbank a profitat de şirul de majorări de dobândă decise de Banca Centrală Europeană începând din 2022. De la începutul anului şi până în prezent, cotaţia acţiunilor Commerzbank a crescut cu aproximativ 20% şi în luna mai a atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

„Situaţia economică a băncii s-a îmbunătăţit constant. Guvernul federal răspunde la această evoluţie pozitivă prin reducerea participaţiei de Commerzbank şi începerea procedurii de exit”, a declarat preşedintele Agenţiei care se ocupă finanţele statului german, Eva Grunwald.

Germania nu intenţionează ca, deocamdată, să îşi vândă întreaga participaţie la Commerzbank, au dezvăluit pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar, care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Însă perioada de boom pentru industria bancară urmează să se încheie pe măsură ce BCE este aşteptată să reducă dobânzile, pentru a doua oară în acest an, la reuniunea de politică monetară care va avea loc săptămâna următoare. În plus, problemele cu care se confruntă economia germană au crescut riscul de insolvenţa în rândul companiilor, ceea ce forţează băncile să majoreze provizioanele de risc.

Germania se alătură altor ţări europene, precum Italia, Ţările de Jos şi Grecia, care au început să reducă participaţiile la băncile pe care le-au achiziţionat în timpul crizei financiare mondiale. Industria bancară europeană a profitat în ultimii ani de pe urma majorării dobânzilor.

Commerzbank este un furnizor important de credite pentru economia germană şi se concentrează pe furnizarea de finanţare pentru companiile exportatoare. Guvernul german, cu o participaţie de 16,5%, este cel mai mare acţionar la Commerzbank. Următorul mare investitor este fondul de investiţii BlackRock Inc. cu o participaţie de aproape 7%.