Guvernul german menţine estimarea de creştere a economiei în acest an la 1,4%, în pofida incertitudinilor provocate de politicile lui Trump
Ministrul Economiei, Sigmar Gabriel, va prezenta la şedinţa de miercuri a cabinetului cele mai recente previziuni. Surse din cadrul coaliţiei aflată la guvernare în Germania au anunţat că ‘Estimarea de creştere a celei mai mari economii europene în 2017 este de 1,4%’.
În octombrie, Executivul a înrăutăţit de la 1,5% la 1,4% prognoza privind evoluţia PIB-ului în 2017, în timp ce în noiembrie consilierii economici au anunţat un avans de 1,3%, faţă de 1,6% previzionat anterior.
Economia Germaniei a înregistrat în 2016 un avans de 1,9% – cel mai puternic ritm de creştere din ultimii cinci ani, arată o estimare preliminară publicată recent de Oficiul federal de statistică (Destatis).
Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca Produsul Intern Brut al Germaniei să înregistreze un avans de 1,8% în 2016, după o creştere de 1,7% în 2015.
‘Încă o dată, în 2016 economia germană a dezminţit riscurile, graţie unei cereri interne solide’, a declarat economistul ING Carsten Brzeski, avertizând însă că în prezent cel mai mare risc la adresa Germaniei este automulţumirea. ‘Economia are nevoie urgent de noi reforme structurale şi investiţii private şi publice mai mari. Este puţin probabil să obţină aceste lucruri înainte de alegeri’, a apreciat Carsten Brzeski.