Guvernul german se arată sceptic cu privire la calitatea, eficienţa şi siguranţa vaccinului împotriva noului coronavirus inventat de ruși
„Nu există date cunoscute cu privire la calitatea, eficienţa şi siguranţa vaccinului rus”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, adăugând că în cadrul Uniunii Europene „siguranţa pacienţilor este prima dintre priorităţi”.
Preşedintele rus a anunţat că Rusia a obţinut „primul” vaccin împotriva noului coronavirus, denumit „Sputnik V”, o afirmaţie care, conform OMS, necesită verificarea de către instanţe ştiinţifice independente.
Anunţul Rusiei şi ambiţia de a introduce în producţie de masă vaccinul din luna septembrie intervin într-un moment în care testele nu sunt încă încheiate, iar faza 3 a acestor teste, ce va fi realizată pe mii de subiecţi, va începe de miercuri.
„Trebuie demonstrat că raportul utilizare-riscuri al vaccinului este pozitiv, înainte ca acesta să fie oferit unui public larg”, a mai subliniat purtătorul de cuvânt care a precizat şi că Berlinul nu a avut niciun contact cu Moscova cu privire la acest subiect.
„Autorizarea unui vaccin în Europa presupune, în afara demonstrării calităţii sale farmaceutice, şi informaţii suficiente din studiile clinice pentru a demonstra eficienţa şi siguranţa medicamentului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat că, înainte de a se pronunţa cu privire la acest vaccin, trebuie să examineze prin „proceduri riguroase” toate datele colectate în timpul studiilor clinice.