Guvernul german va acoperi factura populaţiei la gaze pe o lună. Plata unică va costa Executivul aproximativ 12 miliarde de euro

Planificata plată unică a Guvernului german pentru a atenua impactul creşterii preţului la gaze asupra consumatorilor ar urma să fie făcută în decembrie 2022 şi va costa Executivul aproximativ 12 miliarde de euro, conform proiectului de lege consultat de Reuters.
AGERPRES - J, 27 oct. 2022, 11:39
Guvernul german va acoperi factura populaţiei la gaze pe o lună. Plata unică va costa Executivul aproximativ 12 miliarde de euro

Plata, plănuită iniţial să acopere factura la gaze pe o lună, se va aplica tuturor gospodăriilor şi companiilor care consumă mai puţin de 1,5 milioane Kwh pe an şi ar urma să servească drept punte până când Guvernul introduce mecanismul de limitare a preţurilor la gaze, se arată în proiect.

Acesta indică faptul că firmele de utilităţi vor primi fonduri rapid de la Executiv pentru a-şi gestiona nivelul lichidităţii în timpul aplicării în decembrie a derogării de la plata facturilor, dar nu este prezentat un calendar detaliat al transferului banilor.

Miercurea viitoare ar urma să fie adoptat proiectul de lege, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Sâmbătă, 22 octombrie, ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, avertizase că încă nu este clar dacă mecanismul planificat din martie de limitare a preţurilor gazelor pentru consumatori şi micile companii ar putea fi devansat, din cauza dificultăţilor tehnice şi legale ce vizează accelerarea măsurii.

Cancelarul Olaf Scholz anunţase luna trecută deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de a veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Conform planurilor, care vor fi finanţate prin noi împrumuturi, Guvernul de la Berlin va introduce o frână de urgenţă la preţurile la gaze şi electricitate şi, de asemenea, va renunţa la intenţia anterioară de a introduce o taxă pe gaze care urma să fie plătită de consumatori, în ideea de a evita noi majorări de preţuri.

Unii miniştri au solicitat ca mecanismul de limitare a preţurilor gazelor să intre în vigoare din ianuarie, la fel ca în cazul companiilor industriale mai mari, în scopul de a sprijini gospodăriile şi firmele mai mici în timpul iernii.

Sâmbătă, Olaf Scholz a declarat, la o întâlnire cu membrii Camerei de Comerţ din Munchen, că Executivul trebuie în primul rând să se asigure că furnizorii de energie vor putea devansa mecanismul, înainte de a face promisiuni.

„Nu ştim în acest moment dacă este tehnic posibil”, a afirmat Lindner, sâmbătă, la postul de televiziune ARD. „Acestea sunt probleme tehnice şi juridice pe care trebuie să le analizăm … facem eforturi să le rezolvăm cât mai curând posibil”, a explicat ministrul german de Finanţe.

Actualele planuri prevăd ca Guvernul de la Berlin să facă anul acesta o plată unică pentru a acoperi factura din decembrie la gaze a gospodăriilor şi micilor companii, iar mecanismul de limitare a preţurilor la gaze ar urma să intre în vigoare din martie. De asemenea, în cazul companiilor industriale mari, cu un consum de peste 1,5 milioane kWh/an, va exista o plafonare a preţurilor pentru 70% din consumul lor anual de gaze din ianuarie, restul de 30% fiind stabilit în funcţie de preţurile pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi și Telekom
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi ...
Viteza medie de download pentru internetul fix la nivel național a fost anul trecut de 446 Mbps, în timp ce viteza medie de upload la nivel național a ajuns la 385 Mbps, în rândul celor mai mari......
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea ...
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...