Guvernul Germaniei: Adevărul amar este că preţurile la energie vor rămâne mari pe termen lung

Consumatorii din Germania trebuie să se pregătească pentru preţuri mari la energie pe termen lung, a prevenit luni ministrul economiei, Robert Habeck, după o întâlnire la Berlin cu asociaţii ale întreprinderilor mici şi mijlocii, transmite dpa.
AGERPRES - lun, 02 mai 2022, 14:18
Guvernul Germaniei: Adevărul amar este că preţurile la energie vor rămâne mari pe termen lung

‘Vom continua să luăm în calcul preţuri mai mari’, a spus Habeck, precizând că statul nu poate absorbi toate creşterile de preţuri la energie, nici pentru companii, nici pentru consumatorii casnici, scrie Agerpres.

‘Acesta este adevărul amar şi dur’, a subliniat Habeck.

El a arătat că guvernul federal a creat diferite programe de ajutor pentru a asigura lichidităţi şi a menţine furnizorii de energie pe piaţă.

‘Însă acestea nu pot – nu pot cruţa pe nimeni de acest mesaj dur – împiedica preţurile să crească’, a adăugat ministrul economiei.

El a spus că majoritatea companiilor au contracte pe termen lung cu preţuri fixe, ceea ce înseamnă că numeroase firme vor resimţi consecinţele de-abia în 2023.

Un pachet de asistenţă din partea guvernului germane cuprinde un program de credite prin banca de dezvoltare KfW a statului, precum şi subvenţii la costurile cu energia pentru companii.

Habeck a subliniat însă că subvenţiile directe sunt legate de condiţii foarte stricte.

Ministerul său estimează că în jur de 4.000 de companii ar putea fi eligibile pentru aceste granturi, adică doar o mică parte din totalul companiilor din ţară.

Habeck a mai atras atenţia că economia se află în prezent sub o presiune enormă. Pe lângă turbulenţele de pe pieţele energetice, există şi un deficit flagrant de lucrători calificaţi. De asemenea, lanţurile de aprovizionare au devenit fragile din cauza războiului din Ucraina şi a pandemiei de COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...