Guvernul Germaniei solicită ca Executivul român să publice şi să aplice prompt deciziile CC
„Din punctul de vedere al Guvernului Germaniei, măsurile luate de guvernarea Ponta în zilele trecute cu privire la limitarea competenţelor Curţii Constituţionale, amânarea publicării deciziilor Curţii Constituţionale pun în pericol grav principiul separării puterilor în stat. Ambasadorului Comănescu i s-au transmis aşteptările Guvernului german ca toate deciziile Curţii Constituţionale să fie publicate şi puse în practică cu promptitudine”, se arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul oficial al Guvernului de la Berlin cu privire la convocarea ambasadorului român.
Totodată, Guvernul de la Berlin consideră şi că ar trebui pusă în aplicare decizia CC din 10 iulie privind referendumul din 29 iulie legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, se evidenţiază în comunicat, care redă o declaraţie a lui Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.
„În special, aşa cum a decis CC pe 10 iulie, ar trebui ca referendumul cu privire la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu de pe 29 februarie să fie decis de majoritatea absolută a alegătorilor înscrişi pe listele permanente, pentru a fi validat”, evidenţiază comunicatul.
De asemenea, în poziţia Guvernului de la Berlin se mai arată că ambasadorului Comănescu i-a fost transmisă şi „îngrijorarea Guvernului german asupra evoluţiilor politice din România”.