Guvernul grec a anunțat că vor fi închise începând de vineri toate obiectivele turistice

Grecia, renumită pentru muzeele şi siturile arheologice, a anunţat vineri închiderea acestora în toată ţara din cauza riscului de contaminare cu coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 13 mart. 2020, 14:46
Guvernul grec a anunțat că vor fi închise începând de vineri toate obiectivele turistice

„Din cauza condiţiilor speciale şi a lipsei de paznici, ministrul culturii, Lina Mendoni, de comun acord cu confederaţia angajaţilor ministerului, a decis pentru siguranţa angajaţilor, precum şi a siturilor şi a muzeelor”, să închidă toate obiectivele turistice din ţară până pe 30 martie, anunţă un comunicat al ministerului.

Printre acestea se numără şi celebrele Acropole din Atena, Olympia Antică şi Teatrul Epidaur din peninsula Peloponez, cele mai vizitate în 2019, potrivit agenţiei naţionale de statistică (ELSTAT).

Din cauza coronavirusului, care a contaminat 117 persoane în Grecia, autorităţile au închis, marţi, toate şcolile, creşele şi universităţile din ţară şi au decis joi închiderea cinematografelor, teatrelor, tribunalelor şi discotecilor.

Grecia a anunţat joi primul deces din cauza noului coronavirus, un bărbat grec în vârstă de 60 de ani, care a călătorit în Israel la sfârşitul lunii februarie. Acest bărbat a călătorit împreună cu un grup de pelerini în Egipt şi Israel, dintre care cel puţin 20 de persoane au fost contaminate.

Te-ar mai putea interesa și
China critică SUA pentru încălcarea dreptului internațional prin atacul asupra Iranului
China critică SUA pentru încălcarea dreptului internațional prin atacul asupra Iranului
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian, citat de Hotnews....
Democrații americani critică aspru decizia lui Trump de a bombarda instalații nucleare din Iran
Democrații americani critică aspru decizia lui Trump de a bombarda instalații nucleare din Iran
Membri importanți ai Partidului Democrat din SUA au criticat aspru decizia președintelui american Donald Trump de a ataca ...
Atacurile americane nu vor opri activitățile nucleare ale Iranului
Atacurile americane nu vor opri activitățile nucleare ale Iranului
Atacurile americane nu vor opri activitățile nucleare ale Iranului, a afirmat duminică Organizația pentru Energie Atomică ...
Dmitri Medvedev a declarat că Trump a început un nou război pentru SUA
Dmitri Medvedev a declarat că Trump a început un nou război pentru SUA
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat duminică ...