Guvernul grec renunţă la două dintre avioanele flotilei sale

Premierul grec Antonis Samaras a decis ca guvernul să renunţe la două dintre cele trei avioane ale flotilei sale, ca măsură de reducere a cheltuielilor bugetare, transmite luni Associated Press.
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 16:03
Guvernul grec renunţă la două dintre avioanele flotilei sale

Potrivit unui comunicat guvernamental, Samaras a dispus cedarea celei mai mari dintre aeronavele flotilei, ce va fi folosită pentru instruirea piloţilor şi transport medical.

Un al doilea avion Embraer va fi vândut, iar banii obţinuţi vor fi alocaţi armatei, al cărei buget a fost redus în ultimii doi ani şi jumătate de austeritate.

Cea de-a treia aeronavă guvernamentală va fi păstrată, dar va fi pusă la dispoziţia aviaţiei militare atunci când nu va fi folosită pentru misiuni de stat.

Grecia este menţinută în stare de solvabilitate graţie miliardelor de euro din ajutorul internaţional acordat în schimbul unor măsuri de austeritate drastice.

Te-ar mai putea interesa și
România, în recesiune deja? Ce spune Nicușor Dan, noul preşedinte al României
România, în recesiune deja? Ce spune Nicușor Dan, noul preşedinte al României
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că, într-un anumit fel, România este deja în recesiune din 2024, în condițiile în care avem un deficit de 8-9%, şi o creştere economică de 1 -......
Președintele Nicușor Dan spune că un guvern nu va fi creat mâine sau poimâine. Dan vrea ca toate partidele pro-occidentale să sprijine viitorul guvern
Președintele Nicușor Dan spune că un guvern nu va fi creat mâine sau poimâine. Dan vrea ca toate partidele pro-occidentale ...
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a afirmat că nu se pune problema constituirii unui nou guvern „mâine, poimâine” ...
CCR a respins contestaţia formulată de George Simion. La ora 12:00 – şedinţa solemnă de validare a alegerilor
CCR a respins contestaţia formulată de George Simion. La ora 12:00 – şedinţa solemnă de validare a alegerilor
Curtea Constituţională a României a respins, joi, în unanimitate, contestaţia depusă de liderul AUR George Simion privind ...
Potențialul efect negativ al tarifelor impuse de Trump poate genera recesiune
Potențialul efect negativ al tarifelor impuse de Trump poate genera recesiune
România este singura țară din regiune în care volumul exporturilor de servicii în SUA a depășit volumul exporturilor ...