Guvernul împrumută Complexul Energetic Hundoara, dar unitatea va intra în lichidare fără rambursare sau restructurare

Guvernul va împrumuta iar CE Hunedoara, cu 167 milioane lei, ca ajutor de stat individual pentru salvare, condiţionat însă de garanţii şi cu obligaţia conducerii de a redacta singură un plan de lichidare voluntară dacă împrumutul nu este restituit sau unitatea nu prezintă un program de restructurare, potrivit Mediafax.
Economica.net - lun, 29 iun. 2015, 15:50
Guvernul împrumută Complexul Energetic Hundoara, dar unitatea va intra în lichidare fără rambursare sau restructurare

Împrumutul va fi acordat în două tranşe pe o perioadă de şase luni, pentru acoperirea necesarului de lichidităţi, pe baza unei analize economico-financiare realizată de Eximbank, iar valoarea garanţiilor va trebui să acopere cel puţin 120% din împrumut, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală urmând să instituie în acest sens sechestre asiguratorii asupra unor bunuri imobile, conform unei decizii adoptate de Guvern în ultima şedinţă, transmite Mediafax.

Prima tranşă din împrumut va fi în cuantum de 98,4 milioane lei, iar a doua tranşă se va ridica la 68,5 milioane lei, această a doua tranşă fiind însă condiţionată de rambursarea unui alt împrumut pe care Guvernul l-a mai acordat complexului energetic, în luna mai, pentru trei luni, în valoare de 40 milioane lei.

CE Hunedoara va restitui împrumutul din surse proprii, dar va putea beneficia de o prelungire a perioadei de acordare a împrumutului în cazul în care prezintă un program de restructurare avizat şi de Comisia Europeană.

Dacă în termen de şase luni nu este prezentat un plan de restructurare sau nu este indicată dovada restituirii împrumutului, compania va fi obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară.

O altă condiţie pentru acordarea împrumutului este că banii nu vor fi alocaţi pentru sectorul cărbunelui, activitatea minieră a societăţii urmând să fie separată legal de celelalte activităţi.

Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 şi în 2014, Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate.

În urmă cu o lună, peste 200 de angajaţi ai Complexului au protestat faţă de neacordarea ajutorului de stat de 167 milioane de lei, printre revendicări fiind şi crearea unei strategii energetice care să cuprindă termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Complexul Energetic Hunedoara, cu sediul la Petroşani, judeţul Hunedoara, deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România şi are aproximativ 6.500 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
M Core a junge la Orăștie, unde construiește un centru comercial nou
M Core a junge la Orăștie, unde construiește un centru comercial nou
Compania Square 7, part of M Core, anunță dezvoltarea M Park Orăștie, un centru comercial modern, gândit pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale consumatorilor locali....
Grupul BEI alocă 15,5 miliarde de euro pentru investiții în transport, locuințe, educație, energie, reziliența la apă și dezvoltarea afacerilor. Printre beneficiari se numără și România
Grupul BEI alocă 15,5 miliarde de euro pentru investiții în transport, locuințe, educație, energie, reziliența la apă ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat alocarea unei sume totale de 15,5 miliarde de euro în finanțări ...
Polonia își retrage ambasadorul din Ungaria, după ce Budapesta i-a acordat azil politic unui fost ministru adjunct polonez acuzat de corupție
Polonia își retrage ambasadorul din Ungaria, după ce Budapesta i-a acordat azil politic unui fost ministru adjunct polonez ...
Polonia şi-a retras ambasadorul din Ungaria, după ce guvernul premierului conservator ungar Viktor Orban i-a acordat azil ...
Update: Cod roșu de vijelie pentru București și localități din Ilfov și Giurgiu. Cod portocaliu de furtună în București și județul Dolj
Update: Cod roșu de vijelie pentru București și localități din Ilfov și Giurgiu. Cod portocaliu de furtună în București ...
Update: Administraţia Naţională de Meteorologie a schimbat în Cod roşu avertizarea pentru Bucureşti, unde sunt aşteptate, ...