Guvernul în luptă cu pesta porcină: toţi mistreţii din Dobrogea şi Balta Ialomiţei vor fi măcelăriţi cu tot cu lupi, urşi, şacali şi vulturi

06 08. 2018
mistreti_0_98061800

În baza planului de măsuri emis de Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă privind combaterea pestei porcine africane din 27 iulie se emite un plan suplimentar de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane în data de 1 august. Acesta se referă doar la fondul cinegetic al României, în speţă mistreţii şi alte animale răpitoare şi la plantele afectate de aceste animale.

Astfel, respectivul plan spune că porcii mistreţi şi prădătorii specifici din zonele de frontieră cu Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova vor fi ucişi de către vânători autorizaţi şi personal silvic cu sprijinul Ministerului de Interne. Plantele şi culturile afectate de aceste animale vor fi neutralizate la faţa locului. În plus, timp de 90 de zile de la emiterea prezentului ordin se suplimentează şi cota de vânătoare permisă pentru reducerea efectivului de mistreţi la nivel naţional.

Persoanele care deţin fonduri cinegetice vor începe la rândul lor vânătoarea şi vor prevala probe biologice de la mistreţi. Dacă se confirmă existenţa pestei porcine africane aceştia au obligaţia să ardă animalele în gropi special amenajate. În termen de 30 de zile de la confirmarea virusului se vor vâna integral prădătorii de pe o arie de 200 de kilometri pătraţi în jurul locului în care a fost descoperit virusul. Menţionăm că în categoria animalelor prădătoare sunt incluse şi lupul, ursul, şacalul şi chiar vulturul codalb care este şi monument al naturii.

Pentru Tulcea, Constanţa, Insula Mare a Brăilei şi Balta Ialomiţei, ordinul ministerial este şi mai drastic: aici toţi porcii mistreţi şi animalelor prădătoare. Aici se va acţiona la uciderea preventivă a tuturor mistreţilor şi prădătorilor. În ariile protejate de Biosfera Delta Dunării dacă se constată existenţa virusului se aplică aceleaşi prevederi. Menţionăm că, ARBDD – Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării donează anual câte 10 mistreţi din fiecare din cele 10 arii protejate (100 în total) pentru prelevare de probe biologice de pestă de toate felurile. Şi anul acesta au fost trimişi cei 100 de mistreţi către ANSVM.

În termen de 10 zile de la emiterea prezentului ordin, actele normative incidente la acest ordin vor fi modificate. Instituţiile implicate în acest proces au obligaţia ca în termen de 12 ore să realizeze calculele necesare şi să transmită necesarul de finanţare către Ministerul Finanţelor. Nivelul cheltuielilor pe fiecare ramură în parte nu este însă stabilit. Doar pentru prelevarea probei sanitare este prevăzut un 65 de lei de mistreţ. Pe lângă ministrul agriculturii, al apelor şi pădurilor şi al transporturilor, planul suplimentar de măsuri este semnat şi de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne sau Niculae Şelaru, şeful Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS).

Secretarul de stat, Raed Arafat și președintele ANSVSA, Geronimo Răducu Brănescu, au explicat, după Comitetul de Urgență care a avut loc la Guvern pe 1 august, că s-a adoptat un plan suplimentar de acțiuni pentru prevenirea pestei porcine. „În cadrul acestui Comitet a fost aprobat planul suplimentar de acțiuni pentru combaterea pestei porcine și a fost emisă o hotărâre a Comitetului prin care se aprobă planul suplimentar”, a declarat la vremea respectivă Raed Arafat. Președintele ANSVSA a explicat că au fost uciși aproape 50.000 de porci, iar la acest moment există 523 de focare de pestă porcină, medicii veterinari fiind mobilizați la maxim pentru a interveni. Avem în acest moment 524 de focare de pestă porcină în România. 521 au fost localizate în gospodării și trei la crescători profesioniști. Până în acest moment avem 49.816 porcine eliminate.

Președintele ANSVSA a explicat că focarele de pestă porcină au intrat în țară pe două căi: prin intermediul unor produse infestate introduse ilegal în țară provenind de la porcine bolnave (după cum spun unele surse oficiale printr-un salam cumpărat din Ungaria), dar și prin intermediul porcilor mistreți din Delta Dunării (după cum spun surse neoficiale, mistreţii au venit prin zona de frontieră Chilia din Ucraina), care au intrat în contact cu porcii domestici (crescuţi în condiţii de sălbăticie în Deltă).

Virusul care provoacă pesta porcină africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă, pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala – pentru care nu există încă un vaccin – este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de 10 zile.