Guvernul îşi va exprima opinia privind liberalizarea preţurilor la energie până la 21 martie
„Există un program convenit cu Fondul Monetar Internaţional, care prevede termeni clari în ceea ce priveşte toată legislaţia pe energie, şi gaze, şi energie electrică, care trebuie îndepliniţi până la următoarea întâlnire a board-ului Fondului, care este pe 21 martie. Cred că este cel mai bun reper, în acel moment va exista un punct de vedere al Guvernului clar exprimat, într-o formulă acceptabilă şi pentru Fond, şi pentru Comisia Europeană, care ştie de această chestiune”, a spus Suciu.
Preţurile plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială. Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au cerut Guvernului să liberalizeze preţurile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.
Comisia Europeană a trimis luni României avize motivate privind încălcarea directivelor Uniunii Europene referitoare la liberalizarea pieţelor energiei eletrice şi gazelor naturale, şi ar putea transmite cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dacă nu primeşte un răspuns în termen de două luni.
Directivele privind energia electrică şi gazele trebuiau transpuse în legislaţia naţională de către statele membre până la 3 martie 2011.
Un document guvernamental obţinut şi prezentat, luni, de MEDIAFAX relevă că un număr de 7-7,2 milioane de consumatori casnici, reprezentând 83-86% din total, ar putea plăti de anul viitor preţuri mai mari la energie şi gaze, odată cu începerea liberalizării tarifelor, în timp ce doar 14%-17% ar urma să primească spijin de la stat, însă tariful social va fi eliminat treptat.