Guvernul Islandei şterge o parte din datoriile cetăţenilor către bănci

Economica.net
01 12. 2013
islanda_16536200

Acest plan reprezintă principala promisiune electorală a Partidului Progresului (centru) al premierului Sigmundur David Gunnlaugsson, învingător în alegerile parlamentare din aprilie împreună cu aliatul său conservator, Partidul Independenţei.

După lungă perioadă de negocieri, guvernul de coaliţie a prezentat măsuri evaluate la 150 de miliarde de coroane (peste 900 de milioane de euro) pentru următorii patru ani.

Principala măsură o constituie reducerea datoriei pentru familiile care au contractat un împrumut imobiliar indexat cu inflaţia (ce corespunde majorităţii cazurilor), fără condiţii de venit. Reducerea datoriilor, care depinde de valoarea împrumutului, este limitată la patru milioane de coroane (24.400 de euro).

„Aproximativ 80% dintre familii vor fi afectate direct, însă toate gospodăriile islandeze vor avea de profitat, între altele datorită creşterii (economice) şi a puterii de cumpărare crescute”, a declarat premierul Gunnlaugsson.

O altă măsură o reprezintă scutirea de impozit pentru familiile care recurg la fondurile lor de pensii pentru a plăti împrumutul imobiliar.

Băncile din Islanda nu propuneau practic decât împrumuturi indexate înainte de prăbuşirea sistemului financiar, în anul 2008. Or, profunda criză financiară pe care a traversat-o această ţară a dus la devalorizarea coroanei islandeze, alimentând o inflaţie care a majorat datoria gospodăriilor.

‘În prezent, datoria gospodăriilor echivalează cu 108% din PIB, o valoare ridicată la nivel internaţional (…) Măsura va contribui la creşterea venitului disponibil al familiilor şi va încuraja economisirea’, a afirmat guvernul de la Reykjavík într-un comunicat.

Reducerea datoriilor urmează să înceapă ‘spre jumătatea anului 2014’, a precizat executivul islandez, citat de AFP.