Guvernul italian ar putea aproba joi măsuri anti-inflaţie în valoare de 14,3 miliarde de euro

Guvernul italian intenţionează să aprobe joi un nou pachet de măsuri de sprijin, în valoare de 14,3 miliarde de euro, pentru a proteja firmele şi familiile de creşterea explozivă a costurilor cu energia şi a preţurilor de consum, au declarat mai mulţi oficiali guvernamentali consultaţi de Reuters.
AGERPRES - joi, 04 aug. 2022, 12:26
Guvernul italian ar putea aproba joi măsuri anti-inflaţie în valoare de 14,3 miliarde de euro

Pachetul de joi, una dintre ultimele iniţiative majore ale premierului demisionar Mario Draghi înainte de alegerile naţionale de luna viitoare, vine după alte măsuri cu o valoare totală de 33 de miliarde de euro care au fost bugetate începând din luna ianuarie pentru a diminua impactul exploziei preţurilor la electricitate, gaze naturale şi benzină.

Conform unui proiect de decret guvernamental consultat de Reuters, autorităţile de la Roma intenţionează să extindă, şi în trimestrul patru al acestui an, măsurile existente care sunt destinate să diminueze facturile la electricitate şi gaze naturale pentru familiile cu venituri reduse precum şi reducerea aşa-numitelor tarife pentru serviciile de sistem. Concepute pentru a ajuta la finanţarea unor diferite iniţiative precum subvenţionarea energiei fotovoltaice şi până la scoaterea din funcţiune a centralelor nucleare, tarifele pentru serviciile de sistem reprezentau mai mult de 20% din facturile la electricitate înainte de intervenţia Guvernului.

Alte măsuri care urmează a fi aprobate joi de Executivul italian privesc extinderea unui bonus de 200 de euro plătit în luna iulie italienilor cu venituri mici şi medii şi către muncitorii care anterior nu au beneficiat de acest bonus.

În plus, o reducere a accizei pentru combustibilii la pompă, care era programată să expire la 21 august, va fi prelungită până la data de 20 septembrie.

Autorităţile de la Roma analizează de asemenea posibilitatea de a împiedica firmele de utilităţi să facă modificări unilaterale în contractele de furnizare de electricitate şi gaze naturale încheiate cu gospodăriile, până în luna octombrie, potrivit proiectului de document consultat de Reuters.

Alte aproximativ 1,6 miliarde de euro vor merge spre reducerea, în a doua jumătate acestui an, a sarcinii fiscale, adică a diferenţei dintre salariul plătit de un angajator şi ceea ce angajatul duce acasă, astfel încât să fie sprijiniţi angajaţii cu un venit anual mai mic de 35.000 de euro.

În sfârşit, pentru a veni în sprijinul puterii de cumpărare a vârstnicilor, Guvernul de la Roma a decis să avanseze pentru al patrulea trimestru al acestui an o majorare cu 2% a pensiilor, care iniţial era programată pentru anul 2023, la un cost pentru bugetul statului de aproximativ 2,4 miliarde de euro.

În condiţiile în care veniturile din taxe depăşesc nivelul prognozat, finanţarea noului pachet de măsuri nu ar urma să majoreze ţinta de deficit public, care a fost confirmată săptămâna trecută de autorităţile de la Roma la 5,6% din PIB pentru acest an.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...