Guvernul italian vrea să reducă din garanțiile de stat acordate și să creeze o nouă schemă pentru creșterea investițiilor private în infrastructura strategică

03 10. 2023
Giancarlo Giorgetti

Planul vace parte din eforturile autorităţilor de la Roma de a retrage politicile expansioniste adoptate din 2020, în contextul pandemiei şi a crizei energetice, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Datele publicate de Trezorerie arată că la 31 decembrie 2022 garanţiile de stat se situau la 15,8% din PIB-ul Italiei, uşor sub nivelul de 16,1% din PIB în 2021.

„Lucrăm la o iniţiativă sistemică care va marca o schimbare decisivă în modul în care finanţăm investiţiile cu proiectele de infrastructură”, a declarat Giorgetti la o conferinţă din domeniul asigurărilor.

El a adăugat că garanţiile de stat nu ar mai trebui folosite pentru a injecta masiv lichiditate în sistemul economic, aşa cum a făcut Italia în timpul pandemiei, ci pentru finanţarea „unor intervenţii selective”.

În urma crizei de la compania italiană de asigurări de viaţă Eurovita, Guvernul intenţionează să înfiinţeze un fond pentru a-i proteja pe titularii de poliţe, fond care ar urma să fie finanţat cu contribuţiile firmelor de asigurări.

Un astfel de fond „ar trebui să asigure protejarea titularilor de poliţe, în special pe segmentul asigurărilor de viaţă, pentru a sprijini încrederea în piaţă şi a contribui la stabilitatea sistemului financiar”, a apreciat Giorgetti.

Anul acesta, autorităţile italiene de reglementare în domeniul asigurărilor au plasat Eurovita sub administrare specială.

Sursa foto: Twitter.com