Peste jumătate din aceste investiţii publice ar urma să fie alocate pentru repararea şi modernizarea infrastructurilor ţării, afectate de trecerea devastatorului taifun Hagibis, în luna octombrie. De asemenea, planul este destinat să diminueze impactul recent al majorării TVA asupra consumului.
„Am pus la punct un pachet puternic destinat să ajute la depăşirea riscurilor de la adresa economiei”, a declarat Shinzo Abe la o întâlnire cu o serie de oficiali din guvernul său şi din partidele care formează coaliţia la putere. Cabinetul condus de Abe urmează să aprobe acest pachet în cursul zilei de joi.
Potrivit presei japoneze, acest pachet de stimulente ar urma să se ridice la o valoare totală de 26.000 de miliarde yeni (239 miliarde dolari), dacă acestor cheltuieli publice în valoare de aproximativ 13.000 miliarde yeni li se adaugă şi contribuţia sectorului privat.
În perioada iulie-septembrie 2019, economia japoneză a înregistrat o creştere de 0,1% comparativ cu trimestrul precedent, o încetinire semnificativă după un avans de 0,4% în trimestrul al doilea şi o creştere de 0,5% în primul trimestru, în condiţiile în care încetinirea economiei chineze şi disputa comercială cu SUA au afectat exporturile Japoniei. În prezent, economia japoneză este ameninţată de efectele majorării TVA de la 8 până la 10%, o decizie care potrivit Băncii Japoniei va genera o povară netă de 2.200 miliarde yeni asupra gospodăriilor în anul fiscal 2020, care va începe în luna aprilie.
Bursa de la Tokyo a salutat acest pachet. „În special acţiunile companiilor de construcţii au beneficiat de acest anunţ”, a spus Toshikazu Horiuchi, broker la firma IwaiCosmo Securities.
Cu toate acestea, Yusuke Shimoda, economist la Japan Research Institute, a avertizat că, deşi pachetul va da un impuls companiilor din sectorul infrastructurii, impactul său asupra întregii economii va fi unul limitat.
Japonia este obişnuită cu planurile de relansare destinate să ţină economia pe linia de plutire, însă această politică a avut drept efect creşterea datoriei publice până la un nivel de 238% din PIB în 2018, potrivit Fondului Monetar Internaţional.