Guvernul, la testul moţiunii. Există şanse mari ca noua coliţie anti-Cîţu să dărâme Executivul

04 10. 2021
Cîțu
Cîțu

Şeful Guvernului bifează o premieră politică: două moţiuni de cenzură depuse, în aceeaşi sesiune, în Legislativ, pentru demiterea Executivului, una iniţiată de PSD şi cealaltă de foştii parteneri de guvernare de la USR-PLUS, care s-au aliat în acest demers cu parlamentarii de la AUR, scrie News.ro.

Partidele din Parlament s-au întrecut, în această sesiune, să dea jos Guvernul. Iar primii care au declanşat procedura au fost, paradoxal, chiar partenerii de coaliţie ai PNL, USR-PLUS, pe fondul rupturii din arcul guvernamental, după ce premierul Florin Cîţu a decis să îl demită pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion. Deşi a fost depusă pe 6 septembrie, înaintea celei social-democrate, moţiunea USR-PLUS şi AUR a fost blocată, prin tergiversări repetate şi printr-o sesizare la CCR, astfel că nu a ajuns încă la vot.

Marţi, în plenul comun al Parlamentului, se va vota moţiunea de cenzură depusă de PSD, intitulată ”Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, semnată de 157 de parlamentari social-democraţi. Senatorii şi deputaţii de la USR-PLUS şi cei de la AUR au declarat în repetate rânduri că vor vota moţiunea PSD.

Florin Cîţu se confruntă, astfel, cu o largă majoritate care doreşte schimbarea Guvernului, formată din PSD, USR-PLUS, AUR, cărora ar putea să li se alăture şi o parte din parlamentarii care l-au susţinut pe Ludovic Orban la Congresul din 25 septembrie.

Pentru a fi adoptată moţiunea, este nevoie de 234 de voturi.

Aritmetica parlamentară a Opoziţiei arată astfel:

PSD -157 de parlamentari
USR-PLUS – 80 de parlamentari
AUR – 43 de parlamentari
Dacă toţi parlamentarii acestor formaţiuni ar vota moţiunea, marţi, aceasta ar fi adoptată cu 280 de voturi, adică cu 46 de voturi mai mult decât limita necesară de 234 pentru dărâmarea Guvernului.

Citeşte mai departe pe News.ro ce prevede Constituţia