Guvernul lasă panouri de publicitate încă doi ani, pentru a evita procese şi a nu „îndepărta” firme

Economica.net
11 12. 2013
guvern_palat_victoria_66658400_88592900

Prelungirea a fost decisă de Executiv prin ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de miercuri şi argumentată prin faptul că autorităţile nu au avut timp să verifice care dintre aceste panouri sunt amplasate legal şi o eventuală îndepărtare a acestora poate genera procese cu firmele implicate. Un alt argument invocat de Guvern este criza economică în care Romania are nevoie stringentă să creeze „un climat investiţional stabil” pentru a se evita „orice măsură neatractivă” care ar putea îndepărta investitorii.

Prin lege, Guvernul a decis anterior că mijloacele de publicitate autorizate pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2014.

Prin excepţie, puteau fi menţinute până la data expirării contractelor acele mijloace de publicitate care respectă prevederile legale iar prin amplasament şi caracteristici se încadrează în categoria de mijloace de publicitate admise de regulamentul local de publicitate. Îndeplinirea tuturor condiţiilor trebuia însă confirmată de către autorităţile locale.

Justificarea Guvernului este însă acum că acest mecanism presupune o serie de analize din punct de vedere architectural-urbanistic, aspecte de control şi disciplină în construcţii, dar şi aspecte juridice privind contractele de publicitate şi s-a constatat că termenul este insuficient pentru ca autorităţile locale să elaboreze regulamentul local, să verifice compatibilitatea sau incompatibilitatea mijloacelor de publicitate cu regulamentul aprobat prin hotârâre a consiliului local, iar ulterior să modifice contractele sau să notifice încetarea acestora.

„Întrucât autorităţile publice locale nu dispun de resurse umane şi financiare suficiente pentru derularea tuturor activităţilor în termenul prevăzut, se impune prorogarea acestuia şi acordarea unei perioade de timp rezonabile pentru realizarea și exercitarea în condiţii optime a tuturor sarcinilor și competențelor pe care legiutorul le-a statuat. Trebuie menționat că, în lipsa prorogării acestui termen, există riscul ca o serie de agenţi economici care au contracte de publicitate cu autorităţile publice locale să se considere vătămaţi în drepturile lor şi să se îndrepte în justiţie impotriva acestora”, se justifică Guvernul.

Un alt argument invocat este criza economică internatională şi faptul că Romania are o nevoie stringentă să creeze un climat investiţional stabil, fiind astfel nevoie să fie evitată „orice măsură neatractivă” care ar putea îndepărta investitorii.

În aceste condiţii, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, ca panourile publicitare să poată fi menţinute pe întreaga durată de valabilitate a contractului şi până la 1 octombrie 2015, nu doar până la 1 ianuarie 2014.