Guvernul maghiar a semnat un acord cu Belarusul pentru asigurarea de asistență la construirea unui reactor nuclear în Ungaria
Unitatea PAK2 este în curs de realizare din 2014; compania rusă Rosatom construieşte în centrul Ungariei încă două reactoare de câte 1,2 gigawaţi la centrala atomică de la Paks.
Proiectul în valoare de 12,5 miliarde de euro a suferit mari întârzieri, deşi energia atomică nu este vizată de sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană, după invazia rusă în Ucraina. Ungaria achiziţionează din Rusia mare parte din energia electrică şi s-a opus extinderii sancţiunilor în acest sector.
„Acordul semnat astăzi aici pentru cooperarea în domeniul energiei nucleare este de mare importanţă, ne permite să folosim experienţa dobândită aici de Belarus la construcţia de reactoare cu o tehnologie similară”, a declarat şeful diplomaţiei ungare.
La Minsk, Szijjarto a criticat propunerile unora din partenerii din Uniunea Europeană şi NATO ai Ungariei privind trimiterea de militari în Ucraina, pentru instruirea forţelor armate ucrainene. „Detest declaraţiile care spun că ţările din UE, din NATO trimit soldaţi în Ucraina”, a spus el.
Miniştrii apărării din UE au dezbătut marţi ideea instruirii ucrainenilor chiar în ţara lor, dar nu au ajuns la un consens. Uniunea are deja o astfel de misiune în sprijinul Ucrainei, însă instrucţia are loc în statele membre. De la începutul războiului ruso-ucrainean, Budapesta are relaţii tensionate cu Kievul şi în acelaşi timp a menţinut legături mai bune cu Moscova decât ale altor țări europene, reaminteşte Reuters.