Guvernul din Marea Britanie ia în considerare interzicerea fumatului în mai multe spaţii din exterior

Premierul britanic Keir Starmer a declarat joi că doreşte să ia noi măsuri pentru a combate fumatul, care, conform presei, includ interzicerea acestui obicei pe terasele restaurantelor şi în grădinile puburilor, relatează AFP.
AGERPRES - J, 29 aug. 2024, 16:17
Guvernul din Marea Britanie ia în considerare interzicerea fumatului în mai multe spaţii din exterior

Keir Starmer a indicat în iulie că va prelua politica foarte ambiţioasă de luptă împotriva fumatului a predecesorului său Rishi Sunak. Conform acestui proiect, tinerii sub cincisprezece ani nu vor putea să cumpere niciodată în mod legal ţigări.

Conform tabloidului The Sun, guvernul vrea să interzică fumatul în multe spaţii publice. Potrivit acestui proiect, nu ar mai fi posibilă aprinderea unei ţigări în grădinile pub-urilor, pe terasele restaurantelor, în exteriorul cluburilor de noapte şi al stadioanelor de fotbal, pe trotuarele din apropierea universităţilor şi spitalelor, în anumite parcuri.

Întrebat despre această informaţie, Keir Starmer, care se află în vizită la Paris, le-a confirmat joi jurnaliştilor că vrea să facă paşi suplimentari în această direcţie.

„Vom lua decizii în acest domeniu, vor fi dezvăluite mai multe detalii”, a spus el.

„Peste 80.000 de oameni îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza fumatului”, a subliniat prim-ministrul.

„Acestea sunt decese care pot fi prevenite, o povară uriaşă pentru NHS (serviciul de sănătate publică – n.r.) şi, desigur, o povară pentru contribuabili”, a adăugat el.

Proiectul a fost salutat de profesioniştii din domeniul sănătăţii, dar puternic criticat de puburi, sector aflat în mare dificultate în ultimii ani.

„Acest lucru este foarte îngrijorător”, a declarat Emma McClarkin, directorul executiv al British Beer and Pub Association, cerând guvernului să-şi „reconsidere” planurile.

„Astfel de restricţii ar avea un impact devastator asupra pub-urilor, care se luptă deja cu creşterea preţurilor la energie şi cu costul uluitor al afacerilor”, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...