Guvernul negociază cu petroliştii o formulă de calcul a preţului la carburanţi
Companiile petroliere din Romania negociează de câteva săptămâni cu autorităţile române o formulă de calcul pentru preţurile la carburanţi care va avea printre variabile cotaţia pe piaţa mediteraneană la produsele petroliere şi o marjă de marketing stabilită în limite fixe, potrivit Hotnews.
Avantajele pentru consumatori ar fi impunerea unei marje fixe (în prezent aceasta nu are nici o limită) dar şi o corelare directă cu cotaţiile, astfel că, atunci când preţurile pe piaţa internaţională scad, scăderea să se reflecte automat în preţul la pompă în România. Pe de altă parte, prin impunerea unei marje prin care să se asigure profitul companiei petroliere, este posibil ca preţurile să crească în unele cazuri.
Hotnews scrie că această propunere, care are nevoie de avizul Consiliului Concurenţei, ar fi agreată, de principiu, de Lukoil şi de Petrom. Discuţiile ar fi avut loc la Ministerul Economiei.
Rompetrol, singura companie care a reacţionat oficial la publicarea ştirii, spune însă că discuţiile nu au condus la un acord asupra unei formule acceptate de toată lumea
„Am participat la o întâlnire la Ministerul Economiei unde nu s-au discutat aspecte legate de nivelul preţului sau de îngheţarea lui, ci de transparenţă. Ministerul era adeptul unor anumite formule, nefiind propusa nicio formula unică asupra căreia să discutăm. Eu mi-am exprimat rezerva că o astfel de formulă ar putea fi funcţională, atâta vreme cât fiecare companie are modelul ei de business. Pe piaţa din România, o companie are activităţi de extracţie, alta de rafinare, alta de comercializare, prin urmare modul de formare a costurilor este diferit, la fel şi politicile comerciale.
In prezent, peste 90% din preţul final de la pompă este format din cotaţiile produselor petroliere, TVA, acciza şi influenţa cursului de schimb, iar noi nu il pot controla. Restul de maxim 10% influenteaza prea putin nivelul final al pretului carburantilor” a declarat, într-un comunicat, Titov Buzescu, Vicepresedinte Retail, The Rompetrol Group.
Şi Constantin Tampiza, reprezentantul Lukoil, a confirmat pentru zf.ro discuţiile de la Minister despre o formulă de calcul a preţului, dar lasă să se înţeleagă că aceasta nu ar conduce neapărat la o scădere a preţului la pompă.
„A fost iniţiativa noastră prezentată în urmă cu trei săptămâni reprezentanţilor Ministerului Economiei. Guvernul ar trebui să stabilească un mecanism de preţ astfel încât companiile petroliere să nu mai poată înregistra un supraprofit. Acest mecanism ar trebui să se aplice în perioadele de criză. În principiu, este vorba despre o formulă de calcul, care să ţină cont de evoluţia cotaţiilor internaţionale şi să asigure un profit minim pentru companiile petroliere. Trebuie să existe o bază la nivelul pieţei pentru că ceea ce face acum Petrom este dumping iar dacă România mai vrea să mai aibă o industrie petrolieră trebuie să ia măsuri”, a mai spus Tampiza, citat de zf.ro.