Guvernul obligă ambasadorii României să găsească investitori pentru privatizarea Oltchim
„Privatizarea Oltchim este în cursul ei firesc, aş putea spune. Atâta doar că în acest moment căutăm să atragem cât mai mulţi investitori, căutăm să popularizăm procesul de privatizare Oltchim, ca atare. A fost o campanie făcută în luna septembrie pe această temă prin reprezentanţii noştri economici în sânul ambasadelor, pentru că Ministerul Economiei are 83 de angajaţi care lucrează în sânul ambasadelor şi care au această obligaţie de a populariza România şi oportunităţile ei”, a declarat, duminică, la Piteşti, ministrul Economiei, Andrei Gerea.
Potrivit ministrului, în cursul săptămânii trecute a fost refăcut materialul, fiind făcut „mai complex, mai dinamic”, fiind din nou transmis reprezentanţilor economici să caute şi ei, la rândul lor, ţintit, pe domeniile de activitate specifice, potenţiali investitori.
„Săptămâna trecută am avut surpriza plăcută de a vedea că există un real interes pe marginea acestui combinat, sunt scrisori de intenţie sau de interes apărute, nu aş vrea să fac acum o listare a lor, pentru că aţi văzut că am tot avut în decursul timpului tot felul de nume celebre sau angajamente luate de pe o săptămână pe alta şi nu s-au îndeplinit din motive obiective. Căutăm capital de lucru, căutăm să descurcăm problemele actuale. Eu sunt optimist în acest moment cu privire la interesul pe care-l suscită Oltchim”, a spus Andrei Gerea.
La sfârşitul lunii iulie, Oltchim a trimis în şomaj tehnic 715 salariaţi, până la 8 septembrie, ca urmare a lipsei de materii prime, capitalului de lucru şi funcţionării la capacitate redusă a instalaţiilor. Totodată, combinatul şi-a redus programul de lucru de la 5 zile la 4 zile, pentru perioada 29 iulie – 8septembrie, pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice.
Ca urmare a acestei decizii, sindicaliştii de la Oltchim au cerut premierului Victor Ponta să desemneze o comisie de analiză şi decizie la nivelul combinatului, susţinând că administratorii judiciari „au deosebita plăcere să ducă Oltchim la faliment prin concedieri colective, şomaj tehnic şi nefuncţionarea instalaţiilor”.
În luna iunie, peste 900 de salariaţi de la Oltchim – 605 de la Râmnicu Vâlcea şi 327 de la Divizia Petrochimică Bradu-Piteşti – au fost disponibilizaţi, numărul angajaţilor ajungând la 2.330.
Oltchim a avut în luna septembrie cele mai bune rezultate din acest an, întrucât cifra de afaceri s-a dublat la 11,43 milioane de euro, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit administratorilor judiciari ai companiei.
Combinatul chimic a raportat pentru septembrie anul trecut o cifră de afaceri de 5,6 milioane de euro.
Oltchim a încheiat primele nouă luni cu afaceri de 81,54 milioane de euro şi pierderi de 136 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă, până în prezent s-au înscris în etapa de preselecţie a investitorilor interesaţi de achiziţia Oltchim consorţiul format din PCC şi fondul de investiţii Fortissimo Capital, un consorţiu condus de Chimcomplex Borzeşti şi compania rusă Oil Gas Trade.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic, care a intrat în insolvenţă în luna ianuarie a acestui an.