Iată solicitarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri trimisă către Nuclearelectrica, sub forma unei completări pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor, convocată pentru 12 iunie:
“Abrogarea Strategiei de continuare a Proiectului Unitatile 3 si 4 Cernavoda prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori (2014) precum si a Strategiei revizuite de continuare a Proiectului Unitatile 3 si 4 Cernavoda prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori (2018).
Mandatarea Consiliului de Administratie al SNN sa initieze procedurile/demersurile/actiunile privind incetarea negocierilor cu CGN, precum si incetarea efectelor juridice (prin acordul partilor, denuntare etc) a urmatoarelor documente: “Memorandumul de Intelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea si dezafectarea Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda (MoU), si respectiv a (ii) Acordului Investitorilor in forma preliminara.
Mandatarea Consiliului de Administratie al SNN de a initia demersurile necesare pentru analiza si cristalizarea optiunilor strategice privind constructia de noi capacitati de productie de energie electrica din surse nucleare”
O poveste lungă
Vara trecută, Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power au semnat forma finală a acordului pentru societatea care va construi, în parteneriat public-privat (JVCo), reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă. Acordul consfinţea înfiinţarea societăţii româno-chineze care va derula proiectul finalizării reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, o investiţie de peste 6 miliarde de euro.
România are un acord de principiu pentru construirea reactoarelor cu compania chineză China General Nuclear Power semnat cu mai mulți ani în urmă. La această valoare însă, partenerul chinez trebuie să se asigure că îşi va recupera banii investiţi, cu profitul aferent, din vânzarea pe piaţă a energiei electrice. De aceea, Guvernul intenţionează să introducă sistemul contractelor de diferenţă (CfD), prin care investitorului să i se garanteze recuperarea investiţiei cu profitul aferent.
Acesta presupune, în final, plata suplimentară de către consumatori a unei contribuţii care să susţină aceste investiţii, dar fiind că investitorul nu îşi poate recupera prin preţul de vânzare a energiei investiţia plus profitul aferent.
“Costul mediu pe durata de viață a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este peste prețul mediu de piață în scenariul CfD și, prin urmare, estimăm necesitatea unui sprijin semnificativ printr-un contract CfD. Nivelul subvenției anuale ajunge la apogeu în 2031, anul în care prețul de vânzare angro este la cel mai scăzut nivel, însă apoi scade în timp, pe măsură ce prețurile pieței cresc (ca urmare a creșterii prețurilor la gaze și a prețurilor 18 la CO2.) Pe baza estimărilor realizate, decalajul dintre costurile și veniturile din vânzările en gros ale energiei nucleare implică o subvenție medie de 215 milioane EUR pe an între 2030 și 2040”, arăta Ministerul Energiei în 2019.
Problema exact aici apare. Dacă în urma negocierilor cu partenerii (fie că nu mai sunt chinezi, fie că vor fi alții) se va constata (pe baza nivelului preţului de exercitare care va fi negociat) că România ar putea plăti costuri prea mari pentru cele două reactoare care ar urma să fie construite prin acest parteneriat, Nuclearelectrica are şi scenariul de a finaliza, fără vreun partener, unul dintre reactoare, caz în care, chiar dacă se aplică şi aici mecanismul CfD, costurile, care vor fi ulterior plătite de toţi consumatorii prin facturi, vor fi mai mici. Ministrul Economiei a enunțat acest scenariu, al construitii unui singur reactor, de către Nuclearelectrica prin forțe proprii, de mai multe ori, pe lângă cel al construirii a două reactoare, “cu parteneri din UE sau NATO”.