Guvernul polonez a solicitat Uniunii Europene crearea unui fond de ajutor pentru Belarus de cel puțin un miliard de euro

Polonia a anunţat joi că va cere Uniunii Europene să creeze un fond de stabilizare pentru Belarus în valoare de cel puţin un miliard de euro, în contextul manifestaţiilor fără precedent care zguduie această fostă republică sovietică în urma alegerilor prezidenţiale contestate de 9 august, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - joi, 17 sept. 2020, 12:58
Guvernul polonez a solicitat Uniunii Europene crearea unui fond de ajutor pentru Belarus de cel puțin un miliard de euro

„Fondul ar trebui să fie unul semnificativ, de cel puţin un miliard de euro în această etapă”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki (foto), într-o conferinţă de presă comună la Vilnius cu omologul său lituanian Saulius Skvernelis.

Morawiecki, al cărui apel la un ‘Plan Marshall’ pentru Belarus face trimitere la reconstrucţia Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial, a spus că această asistenţă financiară ar face parte dintr-un plan de sprijin mai amplu pe care îl va propune Consiliului European ce va avea loc la 24 şi 25 septembrie.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea de asemenea să contribuie la acest ajutor financiar menit a sprijini moneda naţională a Belarusului, a-i stabiliza economia şi a-i permite ţării să se poată împrumuta singură, a declarat premierul polonez.

Planul include de asemenea deschiderea pieţelor din UE pentru companiile din Belarus şi relaxarea procesului de obţinere a vizelor pentru cetăţenii acestei ţări, pentru ca economia Belarusului să-şi reducă din dependenţa faţă de energia ieftină din Rusia, a mai explicat el.

Însă de la această deschidere ar trebui excluşi „oamenii de afaceri care sunt împotriva libertăţii şi sprijină actualul guvern din Belarus”, a declarat Morawiecki.

El a precizat că Lituania şi partenerii Poloniei din Grupul de la Vişegrad – Ungaria, Cehia şi Slovacia – sprijină planul.

Cotidianul polonez Rzeczpospolita a scris joi că propunerea de ajutor va fi condiţionată de o decizie a contestatului preşedinte belarus Aleksandr Lukaşenko de a permite organizarea de alegeri prezidenţiale libere.

Te-ar mai putea interesa și
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari economii europene afectează soliditatea pieţei forţei de muncă, transmit......
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...