Potrivit documentului, în vederea creşterii ratei ocupării atât în cadrul grupurilor defavorizate şi a şomerilor de lungă durată şi în special a tinerilor sunt avute în vedere: pomovarea unui program prioritar cu partenerii sociali pentru păstrarea şi creşterea numărului locurilor de muncă, modificarea Legii Dialogului Social – prin crearea unui grup de lucru tripartit şi deblocarea activităţii CES, reanalizarea Codului Muncii şi a Legii salarizării unice pentru salariaţii bugetari, promovarea legii internship-ului şi modificarea legii uceniciei şi a legii muncii zilierilor.
Alături de reîntregirea salariilor personalului bugetar, programul menţionează „reanalizarea acordului tripartit privind evoluţia salariului minim brut pentru 2012- 2016”.
În ceea ce priveşte îmbunătăţirea gradului de absorbţie al fondurilor europene POSDRU şi FSE, se menţionează punerea în aplicare a măsurilor dispuse de CE – DG Employment, scurtarea termenelor de rambursare a plăţilor şi reorganizarea AMPOSDRU şi OIP-urilor.
Referitor la creşterea transparenţei, sunt vizate definitivarea sistemului ghişeului unic pentru angajatori, crearea cadrului legislativ pentru realizarea cardului de asigurat, crearea unui sistem de reclamaţii şi depuneri de solicitări on-line, reorganizarea Comisiei de Contestaţii de la CNPP în vederea scurtării termenelor de soluţionare.
Guvernul Ponta îşi mai propune dezvoltarea de servicii sociale pentru îngrijirea copiilor şi a persoanelor dependente de familie şi dezvoltarea unui sistem de muncă la domiciliu, iniţierea Legii Economiei Sociale pentru susţinerea întreprinderilor sociale, promovarea legislaţiei secundare pentru punerea în aplicare a cadrului legal in ceea ce priveşte tichetele sociale, reanalizarea cadrului legislativ în domeniul asistenţei sociale în sensul armonizării prevederilor legale şi elaborarea legislaţiei secundare, reanalizarea măsurilor de ocupare a posturilor vacante în domeniul asistenţei sociale.