Guvernul prezintă parlamentarilor, în septembrie, schiţa de buget pe 2014 şi noul acord cu FMI

Premierul Ponta a cerut miniştrilor ca, la 1 septembrie, să se afle într-un stadiu avansat pentru redactarea bugetului pe anul viitor, precizând că documentul va fi discutat cu grupurile parlamentare, inclusiv cu PDL, iar noul acord cu FMI va fi prezentat Parlamentului în jurul datei de 9 septembrie
Economica.net - mie, 21 aug. 2013, 12:16
Guvernul prezintă parlamentarilor, în septembrie, schiţa de buget pe 2014 şi noul acord cu FMI

„Am adresat în numele USL o invitaţie la dialog şi cu grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal despre bugetul pe 2014 şi acordul cu Fondul Monetar Internaţional”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

El a precizat că miniştrii se vor reuni, săptămâna viitoare, în două şedinţe, respectiv cea obşnuită de guvern şi una de „pregătire a toamnei”.

Tot în această toamnă vor fi aprobate şi proiectele de descentralizare a structurilor subordonate ministerelor Muncii, Sănătăţii, Transporturilor, după modelul aplicat la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Te-ar mai putea interesa și
Compania CFR Călători, nemulțumită de compensația pentru serviciul public pe care o primește în acest an. Societatea avertizează că este pus astfel în pericol transportul public de călători
Compania CFR Călători, nemulțumită de compensația pentru serviciul public pe care o primește în acest an. Societatea ...
CFR Călători reclamă subcompensarea şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători, relatează Agerpres....
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB, la o nouă demonstrație de forță pe cel mai dificil lot pe care vrea să îl termine în toamnă
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB, la o nouă demonstrație de forță pe cel mai dificil lot pe care vrea să îl ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde UMB a mobilizat ...
Bogdan Ivan, ministrul Economiei: Intervențiile realizate până acum la Salina Praid au redus riscurile unei prăbușiri imediate
Bogdan Ivan, ministrul Economiei: Intervențiile realizate până acum la Salina Praid au redus riscurile unei prăbușiri ...
Sufoziunile continuă să afecteze structura subterană a salinei Praid, dar intervenţiile realizate până acum au redus ...
S-a redeschis Delfinariul din Constanța după renovare, iar spectacolele încep de duminică. Instituția plătește 1,9 milioane de lei pentru reprezentații cu delfini din Ucraina
S-a redeschis Delfinariul din Constanța după renovare, iar spectacolele încep de duminică. Instituția plătește 1,9 ...
Delfinariul din Constanţa a fost redeschis, sâmbătă, după efectuarea unor lucrări de renovare efectuate în ultimele ...