Guvernul promite românilor din străinătate taxe consulare mai mici şi sprijin la întoarcerea în ţară
Documentul menţionează „scăderea cuantumului taxelor consulare percepute în prezent”, „continuarea procesului de extindere a reţelei consulare prin deschiderea de noi oficii în zone de interes în principal în UE, dar şi în spaţiul euroatlantic, precum şi crearea de birouri consulare mobile”, dar şi „informatizarea serviciilor consulare (proiectul E-Cons)” sub deviza „Secţia consulară mai aproape de casa ta!”.
Guvernul le promite românilor din afara graniţelor şi „o serie de măsuri în ceea ce priveşte facilitarea transportului, coletăriei şi transferului de bani”, dar şi sprijin pentru cei care vor dori să se întoarcă în România.
„În acest sens vom elabora un proiect de facilităţi: consultanţă gratuită pentru afaceri, promovarea intereselor economice ale micilor întreprinzători, eventuale înlesniri fiscale pentru întreprinderile nou înfiinţate de cei care se întorc”, se evidenţiază în programul de guvernare.
În relaţia cu românii de pretutindeni se are în vedere ca direcţie de acţiune şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii acestora, menţinerea identităţii cultural şi lingvistice. „Este necesară dezvoltarea şi consolidarea programului guvernamental «Limbă, cultură şi civilizaţie românească». Cea mai importantă măsură în acest domeniu este predarea limbii române, a istoriei şi geografiei României în şcolile din diaspora», se arată în programul de guvernare.
Imaginea comunităţilor de români din străinătate va fi susţinută prin susţinerea mass-mediei româneşti, dar şi prin „prin campanii în presa străină”, mai punctează documentul.