Guvernul propune măsuri pentru asigurarea liberei circulaţii a lucrătorilor în UE
Conform sursei citate, este vorba de un proiect de lege privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul UE.
Proiectul de act normativ stabileşte că salariaţii din UE şi membrii familiilor lor, în exercitarea drepturilor ce decurg din Regulamentul (UE) 492/2011 (accesul la locuri de muncă, condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă, accesul la avantajele sociale şi fiscale, etc.), beneficiază de protecţie împotriva oricăror forme de discriminare pe criteriul de cetăţenie sau naţionalitate, se arată în comunicat.
Potrivit Executivului, proiectul de lege va asigura îmbunătăţirea gradului de informare, pe de o parte, a lucrătorilor Uniunii Europene şi a membrilor lor de familie cu privire la drepturile conferite acestora de legislaţia UE în contextul exercitării dreptului la liberă circulaţie în scop de muncă pe teritoriul României, dar şi, pe de altă parte, a angajatorilor şi a instituţiilor publice cu privire la aceste drepturi.
Conform proiectului de act normativ, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, desemnată pentru promovarea, monitorizarea şi susţinerea egalităţii de tratament pentru toţi salariaţii din Uniune şi membrii familiilor lor, fără discriminare pe motiv de cetăţenie, se arată în comunicat.