Guvernul renunţă la „lista ruşinii”: Firmele obişnuite să conteste licitaţii nu vor mai fi publice

Economica.net
27 11. 2012
guvern_palat_victoria_66658400_29915200_10639800_33035700

În toate variantele de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice, prezentate în intervalul iulie-noiembrie inclusiv, era prevăzut că firmele care au avut mai mult de 10 contestaţii respinse la licitaţii publice şi cele care îşi retrag contestaţia fără ca plângerea să fi fost rezolvată vor fi prezentate public până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pe pagina de Internet a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

„Una dintre problemele sesizate în procedurile de achiziţie publică este generată de «contestatarii de meserie», care depun reclamaţii nejustificate la CNSC pentru a întârzia şi bloca anumite licitaţii, contestaţii care evident că sunt respinse de fiecare dată. Pe lângă reţinerea unei sume din garanţia de participare, va fi publicată şi «o listă a ruşinii» în care firmele care şi-au făcut un obicei din a bloca licitaţiile să fie clar identificate”, au declarat agenţiei MEDIAFAX, în luna octombrie, surse oficiale.

Blocarea licitaţiilor prin contestaţii a fost invocată şi de fostul Guvern, care reclama că anumite firme au devenit „un fel de piraţi ai licitaţiilor” şi sunt specializate în contestaţii, având departamente de formulare a contestaţiilor mai mari decât cele de proiectare.

Guvernul susţinea că astfel de firme hărţuiesc autoritatea contractantă şi avertiza că va publica „un tablou al ruşinii” cu aceste firme specializate în contestarea licitaţiilor, astfel încât „să le treacă pofta” de a mai bloca procedurile de achiziţii publice.

Marţi, după mai multe luni de dezbateri, Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legislaţiei achiziţiilor publice, dar fără ca actul normativ să mai includă vreo referire la publicarea unei astfel de liste.

Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX de către iniţiatorul ordonanţei, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Vlădescu, fără explicaţii suplimentare.

Guvernul a renunţat totodată la intenţia de a interzice preşedintelui Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să deţină două mandate consecutive. În forma iniţială era prevăzut că preşedintele Consiliului va fi ales pe o perioadă de trei ani şi va putea exercita cel mult două mandate, fără însă ca acestea să fie consecutive.