Guvernul reorganizează Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas

Economica.net
19 09. 2016
salvatioieriapalas24_1461168279_87483500

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas va fuziona prin absorbţie cu Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Reghin, judeţul Mureş, şi Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Ovinelor – Ruşeţu, judeţul Buzău, care se desfiinţează.

Totodată, actul normativ stabileşte patrimoniul noii unităţi rezultate din fuziune, obiectul de activitate, sursele de finanţare, organele de conducere ale institutului. Astfel, institutul va administra terenuri aflate în domeniul public al statului cu suprafaţă totală de 1.533,38 ha.

Prin reorganizarea Institutului se au în vedere creşterea capacităţii de accesare a fondurilor destinate cercetării-dezvoltării agricole, precum şi o mai bună cunoaştere a nevoilor beneficiarilor – crescători de ovine şi caprine, asociaţii, societăţi comerciale şi altele, precizează Guvernul.

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas se află în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ‘Gheorghe Ionescu-Siseşti’.