Guvernul Republicii Moldova cere Curții Constituționale scoaterea în afara legii a Partidului Șor
Potrivit ministrului Litvinenco, în sesizarea înaintată sunt prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activităţile de până acum, Partidul Şor a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi pune în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Chişinău.
„La toate scrutinele la care a participat, Partidul Şor a fost sancţionat pentru încălcarea legislaţiei electorale, inclusiv pentru finanţare ilegală. Mai mult, acţiunile de finanţare ilegală capătă proporţii tot mai mari faţă de ceea ce a fost în trecut, partidul fiind investigat chiar şi în prezent în cadrul unor cauze penale privind finanţarea ilicită venită din partea unui grup criminal organizat, dar şi pentru sprijinul larg de care a beneficiat şi beneficiază acest partid din partea serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse”, a menţionat ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco.
Conform sesizării, acţiunile comise de Partidul Şor pe parcursul ultimilor șase ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigaţiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menţionat şi faptul că, recent, liderul formaţiunii a fost inclus pe lista de sancţiuni a Statelor Unite ale Americii, mai motivează Guvernul de la Chişinău sesizarea adresată Curţii Constituţionale.
În replică, Partidul Şor susţine într-un comunicat citat de Publika.md că ”interzicerea lui înseamnă lezarea drepturilor a sute de mii de oameni şi un atentat la pluralismul de opinie, adică exact ceea ce invocă guvernarea PAS”, Partidul Acţiune şi Solidaritate, formaţiunea de guvernământ a preşedintei Maia Sandu.
”Tocmai regimul Maiei Sandu, prin scoaterea în afara legii a Partidului ‘ŞOR’, încalcă flagrant art. 41 din Constituţie, prin faptul că elimină pluralismul politic şi, respectiv, încalcă principiile statului de drept. Cel care este pasibil de scoaterea în afara legii este Partidul Acţiune şi Solidaritate, care a acţionat constant contrar legislaţiei şi Constituţiei, prin hărţuirea opoziţiei, a membrilor Partidului ‘ŞOR’, prin interzicerea liberei exprimări şi dreptului la întruniri şi prin încălcarea prezumţiei nevinovăţiei”, mai menţionează Partidul Şor.
Membri şi simpatizanţi ai acestui partid participă din 18 septembrie în fiecare duminică la proteste antiguvernamentale în centrul Chişinăului, manifestaţii la care Ilan Şor intervine prin legătură video din afara ţării, probabil din Israel.
Ca urmare a acestor manifestaţii, Comisia pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova a interzis pe 14 octombrie protestele care implică blocarea drumurilor publice în zilele lucrătoare şi le-a limitat la cel mult patru ore în zilele nelucrătoare.
Sursa foto: Publika.md