Guvernul român va sprijini Pirelli cu 35 mil.euro, compania va investi în România 105 mil. euro
Compania Pirelli a anunţat, marţi, în timpul vizitei premierului Victor Ponta la Slatina, că va investi în România 105 milioane de euro în următorii cinci ani (2013 – 2017), suma adăugându-se planului de investiţii al companiei Pirelli în perioada 2005 – 2014, în valoare de 450 milioane euro, ajungând astfel să investească în total aproximativ 555 de milioane de euro.
Premierul Victor Ponta a declarat că statul român participă la noua investiţie Pirelli cu 35 de milioane de euro, în conformitate cu legislaţia europeană.
„Vreau să spun că ne aflăm într-o perioadă în care guvernele din toată lumea, începând de la cele mai mari, de la cele mai dezvoltate, au nevoie de nume mari, de nume consacrate, iar Pirelli este un brand mondial şi sunt mândre să vadă investiţii de genul celei făcute de Pirelli, aici, la Slatina transformându-se în realitate. Am apucat să văd această idee de la bun început şi recunosc că realizările de până astăzi au depăşit, pentru mine, probabil şi pentru alţii cele mai frumoase aşteptări. Noul proiect de investiţii, aşa cum a fost prezentat, presupune o investiţie de 100 de milioane de euro, 500 de noi locuri de muncă, iar pentru acest nou proiect statul român participă, în conformitate cu legislaţia europeană, cu o sumă de aproximativ 35 de milioane de euro. Statul român este oricum un beneficiar pentru că aceşti 35 de milioane de euro se vor întoarce în anii viitori prin taxe, impozite, dincolo de avantajul imediat al creării noilor locuri de muncă, aici, direct, la Pirelli”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a mai spus că investiţiile de genul celei de la Slatina ar trebui încurajate de toate instituţiile statului, atât cele centrale, cât şi cele locale.
„Este în interesul Guvernului, al judeţului, al municipiului Slatina să sprijine oricând compania Pirelli şi companii la fel de serioase şi de apropiate de ţara noastră şi că dincolo de recunoştiinţă şi de mulţumiri, am o datorie specială pentru Pirelli, am împrumutat în activitatea mea un slogan acare este al lui Pirelli – power is nothing without control – şi am încercat să îl folosesc în toate domeniile în care am activat, sper să nu trebuiască să plătesc drepturi de autor pentru asta”, a mai spus Victor Ponta.
La finalul conferinţei de presă, premierul i-a transmis directorului Pirelli că, dacă este nevoie de un pilot de încercări el este oricând dispus să accepte.
Cei 105 milioane de euro vor fi investiţi în vederea creşterii suprafeţei fabricii de anvelope de la 180.000 de metri pătraţi în prezent, la 200.000 metri pătraţi în 2017, precum şi dezvoltării capacităţii de producţie.
Totodată, noul plan de investiţii va crea 500 de locuri de muncă până în anul 2017. Unitatea de producţie de anvelope de la Slatina va deveni cea mai mare fabrică Pirelli din întreaga lume, după extinderea capacităţii de producţie în urma unei investiţii de 105 milioane euro până în anul 2017, a afirmat, marţi, directorul tehnic al grupului Pirelli, Maurizio Boiocchi.