Guvernul României ar putea finanţa filme cu Gerard Butler, Steven Seagal şi Nicolas Cage

Guvernul României a aprobat şase cereri de finanţare pentru proiecte cinematografice în valoare de 39,9 milioane de lei, în cadrul schemei de ajutor de stat menită să sprijine această industrie, iar printre proiectele depuse se numără şi coproducţii în care vor juca actori celebri, precum Gerard Butler, Steven Seagal şi Nicolas Cage, potrivit unui comunicat al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP).
Economica.net - mie, 05 dec. 2018, 09:09
Guvernul României ar putea finanţa filme cu Gerard Butler, Steven Seagal şi Nicolas Cage

La aproape două luni de la lansarea primei sesiuni de depunere a proiectelor cinematografice, până la data de 3 decembrie 2018, a fost depus un număr de 17 cereri de finanţare în valoare totală de 110,1 milioane de lei, din care şase au fost aprobate, valoarea ajutorului de stat aprobat ridicându-se la 39,9 milioane de lei.

Un număr de 10 cereri de finanţare care au solicitat un ajutor de stat în valoare de 65,2 milioane de lei se află încă în analiză.

„Dintre proiectele depuse sunt de evidenţiat proiectele cu participare internaţională semnificativă care au în distribuţie actori cu succes de box-office, precum Gerard Butler, Keira Knightley, Olivia Munn, Jean Reno, Steven Seagal sau Nicolas Cage. Proiectele cinematografice sunt în marea lor majoritate coproducţii în parteneriat cu companii din România ceea ce înseamnă angrenarea capacităţilor autohtone în crearea unor produse culturale care vor intra în circuitul internaţional”, se arată în comunicat.

Toate producţiile vor avea pe genericul filmului şi în toate materialele publicitare precizarea „Film realizat cu sprijinul Guvernului României”, menţionează CNP.

Bugetul iniţial al schemei de ajutor de stat a fost de 60 de milioane de lei, dar prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, nr. 101 din 23 noiembrie 2018, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, acesta a fost suplimentat.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) anunţă ca valoarea totală a creditelor de angajament aprobate pentru anul 2018 în limita cărora se analizează cererile pentru finanţare este în prezent de 232 de milioane de lei.

Premierul Viorica Dăncilă declara, pe 11 octombrie, că, prin promovarea acestui program, se urmăreşte stimularea producţiei de filme, încurajarea iniţiativei private în domeniile creaţiei, finanţării producţiei şi distribuirii filmelor româneşti sau realizate cu participare românească.

„Prin acest instrument, promovăm în An Centenar identitatea culturală naţională prin realizarea filmelor cinematografice şi promovarea valorilor româneşti în circuitul mondial. Ajutorul de stat pentru fiecare film va fi între 100.000 de euro şi 10 milioane de euro, iar această finanţare se va putea acoperi până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producţia de filme realizate în România şi care promovează ţara noastră, respectiv de până la 35% din totalul cheltuielilor eligibile pentru dezvoltarea proiectelor de film şi producţiei de film în România”, a precizat Dăncilă.

Premierul a subliniat că proiectele vor fi selectate de o comisie alcătuită din profesionişti români şi străini.

„România trebuie promovată şi cunoscută în lume prin valorile, istoria şi tradiţiile sale”, a afirmat prim-ministrul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...