Guvernul României prelungește în 2023 gratuitatea la transport pentru ucraineni – proiect MTI

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune ca, pe parcursul anului 2023, cetățenii care provin din Ucraina să beneficieze de transport gratuit cu mijloace feroviare și rutiere, pe o perioadă de cinci zile calendaristice de la momentul intrării pe teritoriul României, pentru deplasări efectuate din zona granițelor cu Ucraina și Republica Moldova către localități de pe teritoriul țării sau către ieșirea din țară, spre alte state în afara celor menționate anterior.
Ion Dobreanu - vin, 06 ian. 2023, 16:41
Guvernul României prelungește în 2023 gratuitatea la transport pentru ucraineni - proiect MTI

„În contextul situațiilor prezentate privind conflictul militar între Federația Rusă și Ucraina, ținând cont de cadrul legal actual aplicabil, s-a considerat necesară elaborarea unei Hotărâri de Guvern privind acordarea de gratuități și facilități cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, în vederea reglementării situațiilor actuale”, se arată pe site-ul MTI.

Astfel, se propune ca aceștia să beneficieze, pe o perioadă de 5 zile calendaristice de la momentul intrării pe teritoriul României, pentru deplasări efectuate din zona granițelor cu Ucraina și Republica Moldova către localități de pe teritoriul țării sau către ieșirea din țară, spre alte state în afara celor menționate anterior, de:

– gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la toate rangurile de tren, clasa a II-a, loc pe scaun;

– gratuitate la efectuarea unei călătorii cu mijloace de transportul rutiere pe teritoriul ţării şi a unei călătorii internaționale în baza hotărârii comitetului județean pentru situații de urgență sau a Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, după caz, care va cuprinde numărul de persoane care necesită transport, localitatea de îmbarcare și destinația.

Verificarea datei de intrare în România se realizează pe baza ștampilei de intrare în România din pașaportul cetățeanului terț sau foaia volantă separată, aplicată potrivit prevederilor articolului 11 din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen).

Totodată, prin proiectul de Hotărâre se propune suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu suma de 4,16 milioane de lei, pentru acoperirea cheltuielilor cu transportului cetățenilor străini și apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina efectuat în perioada 1 – 11 martie 2022, în baza solicitării Departamentului pentru Situații de Urgență, anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 337/2022 privind acordarea de gratuități și facilități pentru transportul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, contribuţia la Pilonul 2 de pensii va creşte la 6%, iar în 2025 veniturile......
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...