Guvernul rus şi-a definitivat planul anticriză, dar nu are bani să-l finanţeze în totalitate
El a precizat că planul are circa 120 de măsuri împărţite în două mari capitole, unul destinat sprijinirii populaţiei şi a sectoarelor economice afectate substanţial de criză (agricultura, sectorul auto, industria uşoară, construcţiile şi transporturile), iar celălalt cuprinde reformele structurale, inclusiv privatizări.
Premierul rus a subliniat că este preocupat în mod deosebit să acorde populaţiei sprijinul necesar pentru a face faţă situaţiei economice şi să garanteze plata salariilor, pensiilor şi a ajutoarelor sociale.
Cât despre finanţarea măsurilor din planul de redresare economică, el a sugerat că încasările bugetare din primul semestru ar putea permite găsirea cel puţin parţială a resurselor financiare ce lipsesc în prezent. Conform unor evaluări efectuate de mass-media pe baza diferitelor versiuni ale planului care au circulat în ultima vreme, pentru aplicarea acestuia ar fi nevoie de circa 10 miliarde de euro.
Potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional, Rusia va înregistra anul acesta o scădere economică de 1%, în special ca urmare a diminuării preţului petrolului şi gazelor naturale, principalele sale produse la export şi care îi asigură circa jumătate din veniturile la buget.
Guvernul de la Moscova şi-a construit bugetul bazându-se pe un preţ al petrolului de circa 50 de dolari barilul. Prin urmare, scăderea cotaţiilor petrolului mult sub acest prag este de natură să destabilizeze serios finanţele publice ale Rusiei, situaţie agravată şi de sancţiunile adoptate împotriva ei de statele occidentale în urma conflictului din Ucraina.
De altfel, pe lângă măsurile pe termen scurt, planul anunţat de Medvedev are ca principal obiectiv realizarea unor schimbări structurale în economie, care să reducă dependenţa de petrol
Luna trecută, tot Medvedev a declarat că toate ministerele şi structurile statale vor fi nevoite să taie din cheltuieli şi să-şi reducă personalul pentru a face faţă crizei, iar preşedintele Vladimir Putin a promulgat luni un act normativ ce prevede creşterea taxelor pe carburanţi.
Actuala criză economică prin care trece Rusia a provocat şi o puternică scădere a puterii de cumpărare, ameninţând nivelul de trai ridicat ce i-a menţinut popularitatea lui Putin la cote înalte în ultimii ani.