Guvernul scoate din rezervă cărbune şi păcură pentru energie termică şi electrică în sezonul rece

Guvernul a decis, marţi, scoaterea din rezerva de stat a unor cantităţi de 1,18 milioane tone cărbune şi 137.000 tone păcură, necesare la asigurarea energiei termice şi electrice pentru populaţie în perioada sezonului rece.
Economica.net - mar, 27 dec. 2011, 20:59

Scoaterea din rezerva de stat a fost aprobată cu titlu de împrumut, până la 31 octombrie 2012, pentru 17 centrale electrice şi termice din subordinea Ministerului Economiei sau aflate în administrarea autorităţilor locale, informează Mediafax.

Trei dintre aceşti operatori, respectiv CET Iaşi, Uzina Termoelctrică Giurgiu şi Electrocentrale Oradea, vor putea împrumuta păcură numai după restituirea cantităţilor de combustibil împrumutate anterior, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. De aceste stocuri va beneficia şi oraşul Brad, judeţul Hunedoara.

În luna noiembrie, primarul acestei localităţi a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de faptul că Executivul nu alocase bani pentru termoficarea oraşului.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...