Guvernul se reorganizează: SGG asigură secretariatul tehnic şi administrativ, Cancelaria are rol de coordonare strategică
„SGG va asigura secretariatul tehnic/administrativ al Guvernului, în vreme ce Cancelaria va avea rol de coordonare strategică. În acest sens, la nivelul Cancelariei va funcţiona Centrul de Analiză şi Strategie şi Consiliul Ştiinţific Independent, iar în subordinea SGG au fost trecute instituţii care să poate asigura furnizarea de date şi informaţii Cancelariei pentru analizele şi studiile care vor sta la baza programelor de politici publice”, informează Guvernul.
Cancelaria primului-ministru va avea rolul de coordonare a ministerelor în procesul de elaborare şi monitorizare a planurilor strategice instituţionale, de avizare a strategiilor guvernamentale şi corelarea politicilor publice. În Cancelarie vor activa 220 de funcţionari, la care se adaugă şase secretari de stat şi posturile aferente cabinetelor acestora.
În plus, la nivelul Cancelariei se va stabili o mică celulă, care se va ocupa de pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului European de către România. „Ca urmare a votului din Marea Britanie, este foarte posibil ca perioada în care Romnia va exercita această preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene să fie devansată, ceea ce va pune o presiune suplimentară la nivel guvernamental pentru pregătirea acestei perioade”, a declarat Dragoş Tudorache, şeful Cancelariei, precizând că celula va fi condusă de secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Afaceri Europene..
În ce priveşte SGG, acesta va fi condus de către secretarul general al Guvernului, cu rang de ministru, ajutat de doi secretari generali adjuncţi, înalţi funcţionari publici, numiţi în condiţiile legii. O serie de instituţii vor fi finanţate din bugetul Secretariatului General al Guvernului: Cancelaria Primului-Ministru, structură în subordinea directă a prim-ministrului; Corpul de Control al Primului-Ministru, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului; Departamentul pentru Relaţii Interetnice, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului; Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului; Departamentul pentru Luptă Antifraudă – DLAF, structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului; Institutul Naţional de Statistică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Agenţia Naţională pentru Romi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice; Agenţia Naţională Anti-Doping, instituţie publică cu personalitate juridică, în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Secretariatul de Stat pentru Culte, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului României şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, instituţie publică, cu personalitate juridică, în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Centrul Naţional de Cultură al Romilor Romano-Kher, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Romi; Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Cancelaria Primului-Ministru; Laboratorul de Control Doping, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului.