Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la la autostrăzile Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu
Neregulile au fost constatate în urma unui control efectuat la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) în perioada august-octombrie 2012 şi a vizat procedurile de atribuire a unor contracte de proiectare și execuție la tronsoanele de autostradă Orăștie-Sibiu și Nădlac-Arad, precum și la Drumurile Naționale 24 și 24B din județul Vaslui.
„În urma controlului efectuat, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 200.000 lei și au fost constatate foarte multe nereguli care au generat atribuirea de contracte de achiziție publică în mod defectuos, fapt pentru care vom sesiza în perioada imediat următoare – sper ca până la sfârșitul următoarei săptămâni – atât DNA, cât și Consiliul Concurenței, pentru că există suspiciuni de fraudă, pe de-o parte, dar și suspiciuni de înțelegeri anticoncurențiale din partea operatorilor economici care au fost implicați”, a anunțat președintele ANRMAP, Dan Lucian Vlădescu.
Potrivit acestuia, principalele nereguli constatate se referă la impunerea în documentația de atribuire a unor cerințe minime de calificare restrictive, la impunerea altor criterii de calificare decât cele prevăzute de lege și la încălcarea transparenței necesară în cazul achizițiilor publice.
Vlădescu a declarat că acest raport prezintă și ceea ce a generat atribuirea contractului pentru lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad către societatea Romstrade.
„Au fost depuse 7 oferte de către șapte operatori economici principali, iar din acestea 6 au fost respinse fiind considerate inacceptabile sau neconforme. Ceea ce este și mai interesant, pentru aceeași procedură de atribuire nu au fost înregistrate contestații pe rolul Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, lucru cel puțin bizar având în vedere miza acestor proceduri de atribuire”, a spus președintele ANRMAP.
El a mai precizat că fiecare dintre cele 6 societăți respinse la procedura Nădlac-Arad au primit contracte pentru autostrada Orăștie-Sibiu.
Întrebat de jurnalişti dacă raportul a identificat printre persoanele vinovate de situația creată pe fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu (PDL), șeful ANRMAP a precizat că organele de urmărire penală sunt cele care vor stabili vinovaţii.
„Organele de urmărire penală vor stabili care sunt persoanele responsabile cu tot ceea ce s-a întâmplat la CNANDR cu cele trei proiecte”, a spus Vlădescu.
Şeful ANRMAP a mai fost întrebat dacă Guvernul a făcut vreo plângere penală împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, patronul companiei Romstrade, implicat în lucrările la un tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, sau a fostului ministrul Anca Boagiu, având în vedere că premierul Victor Ponta a declarat anterior că omul de afaceri ar fi fost „ajutat” să încalce legea, Vlădescu precizând însă că nu are cunoştinţă de o asemenea plângere.
„Știu că în momentul de față nu există o asemenea plângere formulată de Guvern sau de Ministerul Transporturilor, nici împotriva companiei Romstrade, nici împotriva doamnei Boagiu. Ceea ce pot să confirm este faptul că acest raport de control realizat de ANRMAP, coroborat cu raportul întocmit de Departamentul de Luptă Anti-Fraudă, arată, din punctul meu de vedere cel puțin, suficientă tărie pentru a putea crede sau pentru a avea convingerea că niciunul dintre cele trei tronsoane de care discutăm nu putea fi atribuit companiilor respective fără un ajutor din partea unor oameni din sistem. Acum, dacă aceste persoane sunt fostul ministru al Transporturilor, directorul de la CNANDR sau simpli funcționari de la CNANDR, acestea sunt chestiuni pe care vor trebui să le lămurească organele de urmărire penală”, a conchis Vlădescu.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.
CNADNR a anunţat totodată va relua în ianuarie licitaţia pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, după rezilierea contractului cu asocierea condusă de compania Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, şi estimează că al doilea tronson va fi finalizat la termen, respectiv în aprilie 2013.
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reţinut sâmbătă de DNA într-un dosar în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani, şi a fost arestat preventiv, duminică, pentru 29 de zile de Tribunalul Bucureşti.
Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.
În urmă cu trei săptămâni, Guvernul a prezentat concluziile unui raport al Corpului de Control al premierului din care rezulta că lucrările de construcţie de drumuri naţionale şi autostrăzile sunt întârziate deoarece firmele de construcţii nu dispun de personal şi utilaje suficiente, pe măsura contractelor, şi lucrează în acelaşi timp pe mai multe şantiere.
Verificările au fost derulate la CNADNR, pentru identificarea cauzelor care au determinat întârzieri în execuţia lucrărilor de infrastructură rutieră aflate în derulare, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2007-31 august 2012.