Guvernul simplifică regulile privind auditul şi inspecţia de siguranţă rutieră

Economica.net
16 06. 2016
5j2l3iimz9qm685_910_06895400

Potrivit actului normativ, auditul nu se va mai realiza decât pe autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale, drumuri judeţene şi străzi de categoria I şi a II-a.

De asemenea, s-au corectat şi prevederile referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru specialiştii ce doresc sa fie acreditaţi ca auditori de siguranţă rutieră şi s-a renunţat la termenii de inspector de siguranţă rutieră şi evaluator de impact asupra siguranţei rutiere, care nu există în alte ţări.

Conform noii ordonanţe, auditorul poate face audit, inspecţie, respectiv evaluare de impact.

Investitorul are obligaţia de a întreprinde demersurile necesare pentru a asigura respectarea recomandărilor conţinute în rapoartele de audit.

Nerespectarea, fără justificări scrise, a recomandărilor din raportul de audit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 10.000 lei la 50.000 lei, aplicată beneficiarului auditului.

„Autoritatea Rutieră Română îşi asumă că, în caz de accident rutier grav, va realiza în mod gratuit, la notificarea în decurs de maximum 15 zile a Poliţiei Rutiere, o Inspecţie de Siguranţă Rutieră Suplimentară, cu scopul identificării eventualelor cauze legate de infrastructură, care au favorizat sau cauzat producerea accidentului. Această inspecţie va fi realizată prin echipe formate din personalul de specialitate angajat în cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR), cel puţin unul dintre membrii echipei fiind atestat ca auditor de siguranţă rutieră”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit Guvernului, aplicarea corespunzătoare a Auditului de Siguranţă Rutieră poate scădea numărul accidentelor rutiere cu până la 60%, conform studiilor realizate la nivel internaţional.