Guvernul sirian a eşuat în protejarea civililor

Economica.net
21 07. 2012
bombardamente_siria_780909755_81353500

„Comunitatea internaţională are o responsabilitate colectivă de a urma carta Naţiunilor Unite şi de a acţiona pe baza principiilor sale”, a declarat Ban Ki-moon, la o conferinţă de presă, după întâlnirea cu preşedintele croat, Ivo Josipovic, pe insula Brijuni din Croaţia.

El s-a arătat îngrijorat de ‘deteriorarea rapidă’ a situaţiei din Siria şi de agravarea suferinţelor populaţiei civile, în condiţiile intensificării luptelor în ţară, inclusiv în capitală.

Secretarul general al ONU şi-a exprimat satisfacţia faţă de adoptarea, în ajun, de Consiliul de Securitate al ONU, a unei rezoluţii autorizând prelungirea cu 30 de zile a misiunii observatorilor Naţiunilor Unite în Siria.

Ban Ki-moon a anunţat trimiterea subsecretarului său pentru operaţiuni de menţinere a păcii, Hervé Ladsous, în Siria, pentru a evalua situaţia, şi a consilierului militar al ONU, generalul Babacar Gaye, pentru a conduce misiunea „în această fază critică”, potrivit Reuters.