Guvernul sirian refuză publicarea unui raport parţial al ONU privind analizele chimice

Guvernul sirian refuză publicarea unui raport parţial privind o eventuală folosire a armelor chimice lângă Damasc, care ar putea fi făcut imediat după încheierea misiunii inspectorilor ONU în Siria, a anunţat vineri televiziunea oficială siriană, citându-l pe ministrul de Externe, relatează AFP.
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 18:12
Guvernul sirian refuză publicarea unui raport parţial al ONU privind analizele chimice

În cursul unei discuţii telefonice cu secretarul general al Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, ministrul Walid Moualllem a declarat că „Siria refuză ca Secretariatul General al ONU să publice vreun raport înainte ca misiunea să-şi încheie lucrările şi de a fi cunoscute rezultatele analizelor probelor colectate”, a informat postul de televiziune oficial sirian.

Analizele, care vor fi efectuate în laboratoare europene, vor necesita săptămâni de muncă, a precizat ONU.

Şeful diplomaţiei siriene a cerut ca „misiunea să ancheteze şi în locuri unde militarii sirieni au fost expuşi gazelor toxice”, despre care Damascul oferă asigurări că au fost folosite de către rebeli. „Guvernul sirian a solicitat Secretariatului General să ancheteze în aceste locuri”, a adăugat ministrul, citat de postul de televiziune de stat.

Experţii ONU au mers la Mouadamiyat Al-Sham, în periferia de vest a Damascului, şi în Ghouta de Est, la est de capitala Siriei, locurile unor presupuse atacuri cu arme chimice, pe 21 august, pe care opoziţia şi ţările occidentale le atribuie regimului sirian.

La rândul său, Damascul i-a acuzat pe rebeli că au recurs la gaze toxice, pe 24 august, la Jobar, la periferia Damascului, pentru a respinge o ofensivă a armatei.

În timp ce ministrul sirian a întrebat de ce misiunea se retrage, Ban „a oferit asigurări că inspectorii vor reveni pentru a-şi continua” activitatea, a adăugat aceeaşi sursă.

Experţii ONU vor părăsi Damascul sâmbătă dimineaţa.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...