Guvernul sistează cotele defalcate din impozitul pe venit primăriilor. Vezi în ce condiţii

Guvernul va sista virarea cotelor defalcate din impozitul pe venit către autorităţile locale care nu vor înapoia banii alocaţi de Executiv pentru unele cheltuieli cu desfăşurarea alegerilor locale din iunie 2012, potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicate miercuri în Monitorul Oficial.
Economica.net - mie, 14 mart. 2012, 20:24
Guvernul sistează cotele defalcate din impozitul pe venit primăriilor. Vezi în ce condiţii

Conform documentului adoptat în şedinţa de guvern de marţi, din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, se alocă bani pentru cheltuielile prefecturilor cu confecţionarea ştampilelor de control din secţiile de votare, imprimarea buletinelor de vot, transportul, ambalarea şi distribuirea materialelor şi tipizatelor pentru alegeri.

De asemenea, din bugetul MAI se asigură şi cheltuielile cu hârtia pentru buletinele de vot, ştampilele de vot şi cu timbrele autocolante care se aplică pe cărţile de identitate la vot.

Toate aceste cheltuieli trebuie, însă, recuperate de la autorităţile locale unde se desfăşoară alegerile.

„Pentru reîntregirea fondurilor utilizate în procesul electoral, autorităţile administraţiei publice locale achită MAI, prin instituţiile prefectului, din bugetele proprii, în termen de 60 de zile de la publicarea rezultatelor alegerilor în monitorul Oficial, sumele utilizate pentru acoperirea cheltuielilor” menţionate, se arată în OUG.

În cazul în care autorităţile locale nu achită prefecturilor banii în termenul de două luni, instituţiile prefectului comunică direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, lista primăriilor respective şi sumele aferente nerestituite.

Potrivit OUG, aceasta se face „în scopul sistării alimentării bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale”.

Cotele defalcate din impozitul pe venit şi unele venituri ale bugetului de stat vor fi alocate autorităţilor locale restante numai cu scopul achitării obligaţiilor rămase de la votare, se mai arată în ordonanţa de urgenţă.

Totodată, actul normativ obligă autorităţile locale să includă în bugetele locale pe anul 2012 „prevederi corespunzătoare pentru achitarea cheltuielilor necesare desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale”.

Potrivit Guvernului, OUG a fost adoptată având în vedere constrângerile bugetare precum şi necesitatea asigurării într-un termen cât mai scurt a fondurilor necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor”.

Executivul îşi motivează actul normativ „având în vedere necesitatea stabilirii unui mecanism de recuperare din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz, a sumelor alocate MAI, pentru instituţiile prefectului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru desfăşurarea procesului electoral”.

Guvernul mai invocă şi „imperativul asigurării bunei organizări a alegerilor locale, inclusiv sub aspectul centralizării informatice a rezultatelor votării”.

Executivul susţine că „aceste elemente constituie o situaţie de urgenţă extraordinară”.

Printr-o hotărâre de guvern adoptată tot marţi, Executivul a alocat aproape 100 de milioane de lei instituţiilor centrale implicate în organizarea scrutinului: Ministerului Administraţiei şi Internelor, Secretariatului General al Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...