Guvernul Spaniei alocă 40 milioane euro pentru primirea migranţilor minori neînsoţiţi
Guvernul socialistului Pedro Sanchez, instalat în urmă cu trei luni, ia această „iniţiativă excepţională” în urma „creşterii numărului de sosiri în ultimele luni”, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Potrivit ministrului Carmen Monton, numărul minorilor neînsoţiţi a ajuns la 10.000, după ce, în aprilie, fostul guvern conservator indicase o cifră de puţin peste 6.200, faţă de 4.000 în 2016.
Marţi dimineaţă, 49 de presupuşi minori, originari din Maghreb, au sosit pe o plajă din Tarifa la bordul unor ambarcaţiuni improvizate, a declarat pentru AFP prefectura Andaluziei.
Guvernul a prevăzut „un buget de 40 milioane de euro pentru primirea solidară a minorilor străini neînsoţiţi”, arată comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Aceşti copii şi adolescenţi, care sosesc majoritatea din Maroc, se află sub tutela comunităţilor şi oraşelor autonome zise „de primă primire”, în special Andaluzia şi enclavele spaniole Ceuta şi Melilla din Maroc.
Prin adoptarea planului, guvernul urmăreşte să stimuleze financiar şi alte regiuni să-i primească pe aceşti minori, precum şi să promoveze adoptarea unui singur model de primire.
Modul în care minorii izolaţi sunt preluaţi a fost foarte criticat în ultimii ani, vizat fiind mai ales oraşul autonom Melilla, administrat de conservatori, unde numeroşi tineri marocani dorm pe străzi sau în grote, în speranţa că se vor putea strecura pe un vapor spre Europa.
La Ceuta, purtătorul de cuvânt al guvernării locale, Jacob Hachuel, a cerut recent ca minorii neînsoţiţi să fie retrimişi în Maroc, pentru că „în anturajul familiei le este cel mai bine”.