“Prin derogare de la prevederile art. 263 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea operatorilor economici care dețin capacități de producere a energiei electrice instalate in Sistemul Electroenergetic National reprezentând active functionale energetice, creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se sting prin trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei a unor active funcționale energetice, aflate în proprietatea acestora.
Stingerea creanţelor fiscale se va face la valoarea bunurilor ce intră în componenţa activelor funcționale energetice, stabilită prin raportul de evaluare întocmit de către un evaluator independent atestat în condițțile legii”, se arată în proiectul de act normativ.
Măsura vizează Complexul Energetic Oltenia şi Electrocenterale Bucureşti, care deţin centrale electrice de imporanţă sistemică pentru SEN, societăţi care au datorii la bugetul de stat.
De altfel, în preambulul proiectului de act normativ se spune acest lucru. Măsura este necesară “Tinând cont de situația economico-financiară dificilă a unor operatori economici, precum Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. și Societatea Electrocentrale București S.A. care dețin capacitatilor de producere a energiei electrice cu importanță deosebită în menţinerea nivelului de siguranţă în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Național, respectiv respectiv unităţi dispecerizabile definite și reglementate prin legislația secundară emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în calitate de autoritate competentă”.
Complexul Energetic Hunedoara administrează cele două termocentrale care funcţionează cu huilă din Valea Jiului, Mintia şi Paroşeni, iar Electrocentrale Bucureşti cele patru centrale electrice de termoficare din Bucureşti, CET Sud, Vest, Progresu şi Grozăveşti.