Guvernul şterge datoriile CFR, de 900 de milioane de euro

Guvernul va anula datoriile CFR SA de la finele anului trecut către bugetul consolidat şi fondul de risc, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro) prin conversia în acţiuni, care vor fi preluate de MTI ca unic acţionar.
Economica.net - vin, 09 mart. 2012, 19:06
Guvernul şterge datoriile CFR, de 900 de milioane de euro

Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă.

„Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii şi asmiliate salariilor, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 ianuarie 2012, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA la această dată şi neachitate la data eliberării certificatului de atestare fiscală”, se arată în proiect, întocmit de Ministerul Transporturilor.

La 31 decembrie 2011, compania prelimina datorii către bugete şi Fondul de risc de 3,99 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezintă penalităţi şi majorări pentru neplată sau plata cu întârziere.

Având în vedere că CFR SA este singura companie din România care administrează infrastructura feroviară, Guvernul consideră că acordarea unui sprijin financiar nu reprezintă ajutor de stat.

CFR SA se află pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, iar neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite în acordul cu instituţia financiară internaţională, se menţionează în proiect.

Un proiect similar a fost lansat la mijlocul lunii ianuarie, prin care urmau să fie şterse în acelaşi mod datoriile CFR SA, care însumau însă atunci 4,5 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...