Guvernul SUA a înlocuit băncile pe piaţa creditelor pentru studii. JPMorgan Chase renunţă la afacere

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, va înceta din luna octombrie să mai acorde credite destinate finaţării studiilor universitare, piaţă de 1.000 miliarde de dolari unde băncile concurează cu guvernul începând din anul 2009.
Economica.net - vin, 06 sept. 2013, 09:52
Guvernul SUA a înlocuit băncile pe piaţa creditelor pentru studii. JPMorgan Chase renunţă la afacere

JPMorgan Chase va înceta pe 12 octombrie, vârful sezonului de finanţare pentru acest an şcolar, să accepte aplicaţii pentru obţinerea de credite destinate educaţiei private, potrivit unui anunţ transmis de bancă universităţilor, citat de Reuters, preluată de Huffington Post.

Wells Fargo rămâne astfel singura mare bancă americană care acordă încă împrumuturi pentru studii, după ce guvernul a intrat pe piaţă în 2009.

„Nu vedem această piaţă drept una unde am putea creşte semnificativ”, a declarat pentru Reuters un executiv al Chase, banca comercială a grupului.

JPMorgan Chase se resimte încă după scandalul „Balena de la Londra”, declanşat în aprilie 2012 de o pierdere uriaşă, de 6,2 miliarde de dolari, generată de tranzacţii proaste pe piaţa derivatelor financiare efectuate de biroul de investiţii din Londra, inadecvat supravegheat de conducerea băncii. În luna ianuarie a acestui an, autorităţile americane au cerut băncii să consolideze controalele interne şi standardele de aplicare a legislaţiei.

Banca a dat încă de anul trecut un semnal privind retragerea iminentă de pe piaţa creditelor destinate educaţiei, când a anunţat că mai acordă astfel de finanţări numai clienţilor existenţi ai băncii comerciale Chase, divizia de retail a grupului.

Chase are 64 milioane de clienţi şi 5.657 sucursale.

Creditorii privaţi au acordat finanţări de studiu în valoare totală de 8,1 miliarde de dolari în anul academic 2011-2012, faţă de 25,2 miliarde de dolari în perioada 2007-2008, potrivit datelor Moody’s, citate de Wall Street Journal (WSJ). În prezent, sectorul privat deţine numai 15% din activele de credit pentru educaţie din SUA, restul pieţei revenind guvernului.

Creditele federale destinate studiilor sunt disponibile tuturor persoanelor, indiferent de situaţia de la biroul de credit. Guvernul a anunţat în 2009 că se va implica mai mult pe piaţă şi a început să acorde împrumuturi direct în anul 2010. Dobânzile practicate de stat la astfel de credite sunt mult mai reduse faţă de costurile impuse de bănci.

Limita impusă de guvern pentru astfel de credite este de 31.000 de dolari pe o perioadă de patru ani. Mulţi studenţi au nevoie de mai mulţi bani, astfel că apelează la bănci. Autorităţile au cerut recent instituţiilor private de credit să sprijine clienţii cu credite pentru studii care au probleme financiare, prin reducerea ratelor.

Schimbările din ultimii ani au determinat mai multe bănci mari, printre care Bank of America şi Citigroup, să se retragă din sectorul finanţării pentru studii. JPMorgan a înregistrat anul trecut venituri de sub 200 milioane de dolari din astfel de împrumuturi, faţă de peste 6 miliarde de dolari în 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 67 luni, la un randament......
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană urmează să abordeze, joi la Bruxelles, subiectul tranzitul gazelor ...
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – discursul anual al lui Putin (The Guardian)
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat, conform Reuters citat de The Guardian, că noua racheta hiperbalistică ...