Guvernul transferă primăriilor 3,5 milioane lei, bani suplimentari din Fondul de rezervă bugetară

Bugetul pe acest an al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost suplimentat de Guvern, din Fondul de rezervă bugetară, cu 3,5 milioane lei, bani care vor fi transferaţi autorităţilor locale pentru finanţarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece.
Economica.net - joi, 21 nov. 2013, 10:47
Guvernul transferă primăriilor 3,5 milioane lei, bani suplimentari din Fondul de rezervă bugetară

Transferul de fonduri a fost aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin hotărâre, fără ca Executivul să anunţe aprobarea actului, la finalul şedinţei.

Banii vor fi împărţiţi pe unităţi administrativ-teritoriale prin ordin al ministrului de resort, vicepremierul Liviu Dragnea, pe baza solicitărilor fundamentate ale unităţilor, se arată în actul normativ.

„Decontarea sumelor se face pe baza documentelor justificative transmise de unităţile administrativ-teritoriale. Ordonatorii principali de credite ai bugetului local răspund de modul de utilizare a sumelor repartizate”, se arată în hotărâre.

Reprezentanţii Biroului de Presă al Guvernului susţin însă că sunt alocaţi bani pentru oraşul Brad, pentru încălzire, unde este „o situaţie specială”.

Legea finanţelor publice locale stabileşte că bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sunt repartizaţi unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

Iniţial, argumentul invocat de Ministerul Finanţelor pentru transferul de bani către primării, prin derogare de la lege, era că, „potrivit prognozei meteorologice”, va exista un proces de transfer al maselor de „aer arctic” în Europa, rezultând „geruri anormale” pentru perioada următoare, ceea ce va determina creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada sezonului rece.

Ulterior, Ministerul Finanţelor a schimbat argumentul prin care primarii vor încasa, pe final de an, de la Guvern, bani din Fondul de rezervă bugetară, prin derogare de la lege, renunţând la explicaţia cu „gerul arctic” şi motivând de această dată că este nevoie de bani pentru agent termic în sezonul de iarnă.

Astfel, argumentul prezentat acum de Finanţe, după modificarea notei de fundamentare aferente ordonanţei de urgenţă pregătită în acest sens, este că în perioada sezonului rece va creşte consumul de energie electrică şi termică, astfel că pentru autorităţile locale se impune finanţarea unor cheltuieli urgente pentru asigurarea agentului termic pentru populaţie, „pentru perioada friguroasă”.

În caz contrar, susţin Finanţele, există riscul ca autorităţile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiţii optime a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă în anul 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...