În cadrul interviului, reporterul i-a spus premierului că vrea să îl întrebe despre Roşia Montană, deoarece el crede că numeroşi investitori urmăresc acest caz.
Răspunsul integral al prim-ministrului a fost: „Roşia Montană este un proiect foarte important ca simbol, nu în primul rând economic, deoarece am promovat o nouă politică ce implică dezvoltarea României şi care presupune că trebuie să beneficiem de avantajul resurselor noastre naturale, bineînţeles păstrând şi respectând toate standardele de mediu. Dar dacă mediul este protejat, noi ar trebui să fim în favoarea explorării şi să beneficiem de avantajele resurselor noastre naturale.
În al doilea rând, există o dezbatere politică, dar şi legată de mentalitatea societăţii despre investitorii străini, despre deschiderea către investiţii private, şi din acest motiv cred, continui să spun că, pentru România, dacă Parlamentul va decide să nu facă acest proiect, nu va fi o mare problemă. Dar dacă România va transmite mesajul că suntem împotriva investitorilor, împotriva investitorilor străini, împotriva folosirii potenţialului nostru, aceasta va fi o catastrofă pentru România.
De aceea sunt atât de pasionat în a avea această dezbatere şi a explica faptul că toate tipurile de investitori din afara României, ca şi cei români, atât timp cât sunt oneşti şi produc un profit cinstit, dar şi împart acest profit cu societatea, este în regulă. Şi că România şi Guvernul meu au curajul să pună toate proiectele controversate pe masă.
Deoarece, ştiţi, noi am încercat să soluţionăm un conflict între Guvernul român şi un important investitor al Rompetrol (KazMunaiGaz), care trena din 2005. Astfel, timp de 8 ani, niciun guvern nu a avut curajul să îl rezolve. Noi am rezolvat un mare litigiu între Guvernul român şi OMV Petrom, care dura din 2004. Încercăm acum să rezolvăm şi controversa dintre România şi compania Ford, care datează din 2007. Şi o rezolvăm.
Şi Roşia Montană este din 1999. Dacă vă puteţi imagina. Aşa, lipsa de curaj a Guvernului român, nu a mea, a celui precedent, în a se ocupa de un proiect controversat eu cred că a fost o greşeală.
Acum, avem o majoritate uriaşă, acum, avem legitimitatea dată de vot, trebuie să punem proiectele pe masă. Şi cele mai multe dintre ele ar trebui să le facem. Dacă este unul care nu va fi făcut din cauza argumentelor de mediu, cel puţin trebuie să explicăm că nu suntem împotriva proiectelor.
Trebuie să fim foarte atenţi cu mediul, acest lucru este absolut corect, dar nu suntem împotrivă. Suntem o ţară deschisă faţă de toţi investitorii”, a spus Ponta.
Agenţia Reuters a difuzat miercuri seară o ştire al cărei lead era: „România va transmite un mesaj catastrofal că nu este deschisă pentru investiţii dacă respinge proiectul minier al companiei canadiene Gabriel Resources, a declarat premierul român Victor Ponta”.
Premierul era citat afirmând: „Dacă Parlamentul va decide să nu se facă acest proiect, nu va fi o mare problemă (din punct de vedere economic), dar dacă România oferă mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, împotriva exploatării potenţialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofă pentru România”.