Guvernul ungar amână preluarea unei participaţii la divizia locală a Erste Group

Guvernul ungar se aşteaptă să finalizeze abia la toamnă preluarea unui pachet de 15% din acţiunile diviziei locale a grupului bancar austriac Erste Group, în condiţiile în care tranzacţia a fost amânată din cauza mai multor dificultăţi, a declarat luni pentru Reuters un oficial din cadrul Ministerului ungar al Economiei.
Economica.net - mar, 23 iun. 2015, 06:32
Guvernul ungar amână preluarea unei participaţii la divizia locală a Erste Group

În luna februarie a acestui an, Guvernul ungar şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au acceptat să preia fiecare o participaţie de până la 15% din acţiunile subsidiarei Erste Bank Hungary Zrt. Negocierile pentru finalizarea tranzacţiei urmau să se încheie până la finele lunii iunie, scrie Agerpres.

‘Nu putem să respectăm calendarul iniţial. Tranzacţia nu se va încheia în săptămâna care a mai rămas’, a declarat secretarul de stat în Ministerul ungar al Economiei, Gabor Orban. Potrivit acestuia, Guvernul ungar, care a pus deoparte 15 miliarde de forinţi (55 de milioane de dolari) pentru această achiziţie, va fi în măsură să aibă o imagine mai clară a valorii Erste după data de 30 iunie. Gabor Orban a mai spus că recentele evoluţii, precum eliminarea taxei pe bănci în Ungaria din 2016 precum şi tranzacţia discutată în prezent de Erste şi Citibank complică situaţia. Recent, Reuters a anunţat că Erste discută preluarea portofoliului de retail din Ungaria al Citigroup.

Oficialul ungar a refuzat să comenteze cu privire la negocierile dintre Erste şi Citigroup dar a subliniat că rezultatul va afecta valoarea operaţiunilor Erste din Ungaria şi că acesta este unul din factorii care au stat la baza deciziei Executivului ungar de a amâna preluarea unui pachet de 15% din acţiunile Erste Bank Hungary. De asemenea, Gabor Orban a informat că şi accesul la datele băncii precum şi selectarea unui consilier pentru această tranzacţie au durat mai mult decât se anticipa iniţial.

Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajaţi, care deservesc 16,6 milioane de clienţi în 2.900 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia. Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de peste 16 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...