Guvernul ungar, sindicatele și patronatele au ajuns la un acord privind creșterea salariului minim de la 1 decembrie 2023

20 11. 2023
Budapesta

Conform acordului, salariul minim lunar pentru lucrătorii necalificaţi va fi majorat cu 15%, până la 266.800 de forinţi (704 euro), în timp ce salariul minim pentru lucrătorii calificaţi va fi majorat cu 10%, până la 326.000 de forinţi, începând de la 1 decembrie.

Acordul include o recomandare pentru companii să majoreze salariile până la un nivel care asigură o creştere salarială reală. De asemenea, deschide calea pentru discuţii în vederea modificării sistemului salariului minim, astfel încât să păstreze puterea de cumpărare a salariaţilor şi exprimă angajamentul pentru încurajarea contractelor colective.

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Economice, Sandor Czomba, a spus că acest acord va avea un impact favorabil asupra întregii economii naţionale. În plus, termenele limită convenite „transmit un mesaj important la toţi jucătorii din economie”.

Preşedintele confederaţiei sindicale MOSZ, Imre Palkovics, a apreciat că acordul este „un compromis acceptabil având în vedere condiţiile şi realitatea economică”. Acesta a subliniat că angajaţii au încercat să obţină o majorare salarială care să compenseze inflaţia şi să acopere decalajul între salariul minim şi cel mediu, obiective „pe care am reuşit să le îndeplinim”.

La rândul său, vicepreşedintele Federaţiei angajatorilor MGYOSZ, Ferenc Rolek, a spus că rapiditatea cu care s-a ajuns la un acord indică o „atitudine pozitivă” din partea părţilor implicate în discuţii. Potrivit acestuia, angajatorii au făcut un „compromis uriaş”, dar au simţit că „au un angajament pentru a creşte standardul de viaţă al celor mai săraci”